Campania de vaccinare din România a ajuns la puţin peste 100.000 de persoane, iar părintele Constantin Necula susţine că trebuie explicat oamenilor faptul că nu sunt cobai.

„Trebuie explicat oamenilor foarte atent și fără nicio presiune din cale afară, noi suntem sub presiunea timpului, asta ne costă acum. Raportăm numărul de vaccinați și asta ne costă, în timp, dar cred că e un moment să respirăm un pic, să luăm aer în piept și să vedem cum îi facem pe oameni să înțeleagă că nu sunt cobai, că nu se supune asupra lor o presiune de genul acesta”, a spus părintele Necula la Digi24.

Părintele Necula a adăugat: „E momentul să-i lăsăm pe profesioniști să vorbească, dar să-i învățăm cum să vorbească, pentru a fi înțeleși”.

„A crede că vaccinul e o încălcare a unei dogme ține de învelirea anatomiei în ideologie și e extrem de periculos, și dacă privești dintr-o parte și din alta. Credincios înseamnă om cu încredere în Dumnezeu și care-l lasă și pe Dumnezeu să aibă încredere în el. Adică un om lucid care conștientizează o dată în plus că este în mâna lui Dumnezeu, iar în mâna lui Dumnezeu, din când în când, stau și astfel de vaccinuri”, a mai spus preotul.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
GSP.RO
Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
Moment ruşinos! Ce a păţit Putin după ce A CĂZUT pe scări. Aşa l-au găsit angajaţii
Playtech.ro
Moment ruşinos! Ce a păţit Putin după ce A CĂZUT pe scări. Aşa l-au găsit angajaţii
Adevărul despre finala Chefi la Cuțite a ieșit la iveală! O concurentă din sezonul 10 rupe tăcerea: 'La montaj s-au...'
Viva.ro
Adevărul despre finala Chefi la Cuțite a ieșit la iveală! O concurentă din sezonul 10 rupe tăcerea: 'La montaj s-au...'
Românii care au trecut de la ROBOR la IRCC încep să regrete. Experţii anunţă rate mai mari şi cu 1.000 de lei de la anul
Observatornews.ro
Românii care au trecut de la ROBOR la IRCC încep să regrete. Experţii anunţă rate mai mari şi cu 1.000 de lei de la anul
Piranha descoperit în apa Crişului Repede. Ar putea „extermina” întreaga faună a unui pârâu din Bihor
Știrileprotv.ro
Piranha descoperit în apa Crişului Repede. Ar putea „extermina” întreaga faună a unui pârâu din Bihor
O familie de români s-a simțit umilită în Austria. Ce au pățit oamenii când au vrut să viziteze Târgul de Crăciun
FANATIK.RO
O familie de români s-a simțit umilită în Austria. Ce au pățit oamenii când au vrut să viziteze Târgul de Crăciun
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Orangesport.ro
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Horoscop 3 decembrie 2022. Fecioarele au nevoie de un refugiu potrivit pentru a se ține departe de agitația zilei de astăzi
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2022. Fecioarele au nevoie de un refugiu potrivit pentru a se ține departe de agitația zilei de astăzi
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer