Prădătorii sexuali nu mai pot fenta puşcăria. Parlamentul a decis: adulţii care agresează sexual copii sub 14 ani primesc doar închisoare cu executare

Comentează

Camera Deputaţilor a adoptat azi o lege care prevede că adulţii care comit infracţiunea de act sexual cu un minor pot face între 5 și 12 ani de închisoare, dacă victima nu a împlinit 14 ani. Instanţele nu vor mai putea da pedepse cu suspendare pentru prădătorii sexuali. Iar pentru cei care au mai comis, în trecut, o faptă similară, limitele pedepsei se majorează cu o treime.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală adoptat de Parlament a fost iniţiat de deputata independentă Oana Bîzgan.

Conform deputatei, modificarea Codului Penal era imperativă, pentru că pedepsele prevăzute pentru agresorii sexuali ai copiilor erau mici, iar judecătorii hotărau, de multe ori, suspendarea executării lor. Pentru că art. 91 din Codul Penal prevede că “instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani”.

Printr-o serie de articole publicate începând din octombrie 2018, Libertatea a dezvăluit că mulţi dintre prădătorii de copii nu făceau nicio zi de închisoare, deşi faptele comise de ei, pe care unii le şi recunoşteau, sunt extrem de grave.

Mai mult, instanţele îi trimiteau pe cei dovediţi că au abuzat sexual copii să presteze muncă în folosul comunităţii la şcoli sau la centrele de plasament. Adică, exact în preajma copiilor.

“Un alt aspect deosebit de important în ceea ce priveşte cazurile de abuz sexual asupra minorilor este reprezentat de diferenţa de vârstă dintre agresori şi victime”, preciza deputata Oana Bîzgan, în expunerea de motive a proiectului de lege cu care a obţinut modificarea Codului Penal.

De cele mai multe ori, agresorii au de cel puţin două ori vârsta victimelor, acest fapt fiind complet ignorat de judecători, atunci când pronunţă sentinţele.Deputat Oana Bîzgan:

Prin modificarea Codului Penal adoptată azi de Camera Deputaţilor, instanţele trebuie să ţină seama de vârsta agresorilor, pentru că, de acum, chiar legea îi obligă să facă asta.

Cresc pedepsele pentru violatori şi traficanţi de copii

Prin legea adoptată de Parlament (Senatul a adoptat-o în martie 2020), violul şi actul sexual cu un minor devin imprescriptibile, la fel precum crimele şi infracţiunile de genocid, contra umanităţii şi de război.

Asta înseamnă că violatorii şi prădătorii de copii vor putea fi traşi la răspundere, indiferent de cât timp trece de la data comiterii faptei şi până la momentul în care sunt prinşi şi dovediţi.

Cei condamnaţi pentru viol şi trafic de minori vor primi cel puţin 5 ani de închisoare, prin creşterea limitei minime a pedepselor, astfel:

  • Pentru traficul de minori, pedeapsa este de la 5 la 10 ani de închisoare (până acum, era de la 3 la 10 ani)
  • Violul se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani (până acum, era de la de la 3 la 10 ani), iar dacă fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața victimei în orice alt mod, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani (până acum, era de la 5 la 12 ani)

În plus, apare un nou articol în Codul Penal, care spune că atunci când victima violului este un minor aflat în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau este membru de familie/conviețuiește cu făptuitorul, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.

Aceeaşi pedeapsă este prevăzută şi atunci când victima violului este un minor, iar fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice sau când fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.

Recidiviştii care violează copii – cel puţin 7 ani de închisoare

Recidiviştii vor avea un regim special: dacă cel care a violat un copil a mai fost condamnat înainte pentru vreo faptă similară, adică o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.

Dacă violul a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani (până acum, era de la 7 ani la 18 ani).

Cu închisoare de la 5 la 12 ani vor fi pedepsiţi cei care comit infracţiunea de agresiune sexuală (un act de natură sexuală, altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal sau alte acte de penetrare vaginală sau anală) asupra minorilor, dacă ei au mai fost condamnaţi înainte pentru o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor.

Pedepse mai mari pentru adulţii care profită de copii

Noua lege prevede că actul sexual cu un minor (raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală) comis cu un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani.

Dacă făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.

Cu alte cuvinte, adulţii care comit acte sexuale cu copiii care nu a împlinit 14 ani pot primi cel puţin 5 ani de închisoare. Iar pedeapsa nu va putea dată, în această situaţie, decât cu executarea ei în regim de detenţie!

Dacă victima are între 14 şi 16 ani, pedeapsa pentru act sexual cu un minor este închisoarea de unu la 5 ani. Însă, dacă făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. De data aceasta, dacă instanţa alege minimumul pedepsei, poate dispune şi suspendarea executării ei sub supraveghere, deci condamnatul nu va face nicio zi de închisoare.

Noua lege prevede că actul sexual cu un minor nu se sancţionează atunci când diferenţa de vârstă dintre făptuitor şi victimă nu depăşeşte 3 ani.

Guvernul s-a opus: “Duce marea majoritate a cazurilor în sfera variantei agravate”

La Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, Guvernul României, prin Ministerul Justiţiei, a depus un amendament prin care cerea să se renunţe la pedepsirea în exces a adulţilor care comit infracţiunea de act sexual cu un minor.

Să se renunţe măcar în cazul în care victimele au vârste între 14 şi 16 ani, a cerut Guvernul pentru că “reglementarea ca variantă agravată a faptei de comitere a unui act sexual cu un minor atunci când făptuitorul a împlinit 18 ani reduce aplicarea variantei tip a infracțiunii (pedepsită cu închisoarea între un an și 5 ani) doar la cazurile în care autorul este un minor care răspunde penal, iar diferența de vârstă depășește 3 ani”.

“Reglementarea duce marea majoritate a cazurilor care intră sub incidența art. 220 în sfera variantei agravate a acestuia, pedepsită cu închisoare între 3 și 10, respectiv 5 și 12 ani”, amendamentul Guvernului

Altfel spus, Guvernul se temea că majoritatea abuzatorilor de copii, fiind adulţi, ar putea primi doar pedepse mai mari.

Comisia Juridică a respins amendamentul Guvernului.

Se poate cere arestarea preventivă a celui care comite un act sexual cu un minor

În Codul Penal apare un articol nou, 222 indice 1, care defineşte “faptele comise în circumstanțe agravante”.

Dacă faptele prevăzute la art. 220 - 222 (actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor şi racolarea minorilor în scopuri sexuale) sunt săvârșite de două sau mai multe persoane împreună sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Şi Codul de Procedură Penală se modifică, astfel încât măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit un act sexual cu un minor, racolarea minorilor în scopuri sexuale sau de ultraj contra bunelor moravuri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
22:00
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
21:09
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
23:35
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
BREAKING NEWS
23:17
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
23:15
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
22:35
Christa Pike se află în stare critică după execuția eșuată în Tennessee, spun avocații ei: este conectată la un ventilator și inconștientă
TRENDING
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!