Victimele se aflau într-un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Bacău, care, într-o curbă din afara localității Măgura, de pe drumul național DN 11, a pierdut controlul asupra direcției mașinii și a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a și răsturnat.

Patru persoane rănite la Bacău, după ce s-au răsturnat cu mașinaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

„În urma accidentului, atât conducătorul auto cât și cei trei pasageri aflați în autoturism, respectiv o femeie de 44 de ani aflată pe scaunul din dreapta față și doi tineri de 19 și 20 de ani de pe bancheta din spate, au fost răniți. Toate cele patru victime au fost preluate de mai multe ambulanțe și transportate la Spitalul Județean de Urgență Bacău unde, în urma evaluărilor medicale, se va stabili cât de gravă este starea lor”, a declarat, marți, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Bacău, Cătălina Crețu.

Din cauza stării în care se afla, șoferul nu a putut fi testat alcoolscopic de către polițiști care, însă, au întocmit dosar penal pe numele său pentru vătămare corporală din culpă.

”La sosirea la fața locului am constatat faptul că un autoturism în care se aflau patru persoane (doi bărbați și două femei) a ieșit în afara parții carosabile și a căzut într-o râpă, la o diferență de nivel de aproximativ 7 – 8 metri.

Toate cele patru victime erau conștiente și au reușit să iasă din autoturismul căzut pe cupola acestuia, până la sosirea noastră”, spun reprezentanții ISU Bacău.

Și Capitala a fost, astăzi, sub cod galben de vreme rea. Din cauza vântului puternic, mai mulți copaci au fost rupți, acoperișuri au fost smulse și mașini avariate.

CITEȘTE ȘI:

Cea mai veche biserică din București adăpostește o icoană extrem de rară. Oamenii disperați vin să se roage la ea

 

VIDEO EXCLUSIV / Viața fostei campioane mondiale la 8 ani de la retragere! Mihaela Melinte: “Am 3 operații la genunchi și dureri în fiecare zi!”

 

VIDEO | Militarii americani trimişi în baza de la Mihail Kogălniceanu învaţă limba română. Exersează zilnic cu ajutorul unor aplicații online

 

Directoarea unei agenții păgubite de Omnia Turism: ”Ne-au amenințat cu moartea”

 

EXCLUSIV/ 3 Sud Est au fost întâmpinați în SUA cu pâine, sare și… whiskey. Nici tradiția nu mai e ce-a fost!

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.