Siserman a venit de la Cluj la București cu echipa CFR Cluj, vinerea trecută, și a observat încă de atunci că unii dintre membrii acesteia nu purtau masca de protecție și luau în derâdere normele sanitare.

„Eu nu-i cunosc pe acești băieți, nu sunt microbist. Dar m-a deranjat faptul că nu respectau regulile, iar eu am familie acasă și acum văd că 11 dintre ei au Covid. (…) Deranjant e că în aeroport, unii nu purtau deloc sau purtau măștile aiurea. Un jucător tânăr, sub 1,80 metri și zic asta pentru că aia e înălțimea mea, cu părul blond sau platinat și mai lung, avea masca agățată doar de o ureche, cealaltă parte atârna. Alți doi jucători aveau masca sub gură la coada de la check-in” a declarat Paul Siserman pentru gsp.ro.

Fostul concurent al show-ului culinar l-a identificat dintr-o fotografie pe Iosif Mureșan, maseurul lui CFR, tatăl fundașului Andrei Mureșan.

„Mai erau niște oficiali mai în vârstă și ei nu respectau evident regulile. Unul dintre ei era foarte verbal, își dăduse masca jos și vorbea despre o beție, cred. În avion, acest tip mai în vârstă a stat chiar în fața mea. Râdea cu un altul despre niște cartonașe roșii, nu am înțeles exact, dar spunea ceva de genul: “Iar te-a prins Petrescu?! Cât mai e un cartonaș roșu?”

Afacerile pandemiei: DNA l-a trimis în judecată pe doctorul timișorean Musta, după ce Libertatea a scris că spitalul de stat unde era șef de secție avea contract de teste Covid cu clinica privată a familiei sale
Recomandări

Primii jucători erau în avion la două scaune distanță de mine. Întrebarea mea pentru ei este dacă din ceilalți 150 de pasageri erau unii bolnavi, ei riscau să piardă campionatul nerespectând regulile?! Stând cu măștile așa cum stăteau puteau să ia virusul din avion” a mai spus Siserman.

Paul Siserman a publicat inițial pe contul său de Facebook o reacție deosebit de virulentă la adresa membrilor echipei care nu au respectat regulile de protecție.

Până acum au fost testate pozitiv 11 persoane de la CFR Cluj: jucătorii Adi Păun și Damjan Djokovic, portarul Grzegorz Sandomierski, antrenorul secund Costin Curelea, preparatorul fizic Cristian Dragotă, antrenorul de portari Cristian Moldovan, precum și Cristi Bălgrădean, Claudiu Petrila și Cătălin Golofca, preparatorul Bogdan Aldea și kinetoterapeutul Radu Pralea.

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fostul șofer al asistentei lui Ion Țiriac rupe tăcerea. Gestul făcut de miliardar într-o zi, la o masă
GSP.RO
Fostul șofer al asistentei lui Ion Țiriac rupe tăcerea. Gestul făcut de miliardar într-o zi, la o masă
Bomba zilei despre Traian Băsescu! Idila pe care a avut-o fostul preşedinte, abia acum a recunoscut femeia: 'Puteam fi Prima Doamnă...
Playtech.ro
Bomba zilei despre Traian Băsescu! Idila pe care a avut-o fostul preşedinte, abia acum a recunoscut femeia: 'Puteam fi Prima Doamnă...
Incredibil, unde a fost surprins Gabi Bădălău după ce tatăl lui a fost reținut de DNA! Nu, nu era singur!
Viva.ro
Incredibil, unde a fost surprins Gabi Bădălău după ce tatăl lui a fost reținut de DNA! Nu, nu era singur!
Un TIR condus de un român a strivit o ambulanță a Crucii Roșii, pe un drum din Italia. Șoferul salvării și un pacient au murit pe loc
Observatornews.ro
Un TIR condus de un român a strivit o ambulanță a Crucii Roșii, pe un drum din Italia. Șoferul salvării și un pacient au murit pe loc
Cât economisește un bărbat după ce s-a mutat din Polonia în Gran Canaria din cauza facturilor la energie
Știrileprotv.ro
Cât economisește un bărbat după ce s-a mutat din Polonia în Gran Canaria din cauza facturilor la energie
Detaliul banal atunci când pui grâu la încolțit de Sfântul Andrei. Mai toți românii comit acest păcat
FANATIK.RO
Detaliul banal atunci când pui grâu la încolțit de Sfântul Andrei. Mai toți românii comit acest păcat
Kaka l-a scos din poză pe Burleanu. Postarea brazilianului a devenit virală! | FOTO
Orangesport.ro
Kaka l-a scos din poză pe Burleanu. Postarea brazilianului a devenit virală! | FOTO
Horoscop 29 noiembrie 2022. Gemenii ar fi util să se mențină ocupați, cu treburi importante, ca să nu se amestece în toate
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2022. Gemenii ar fi util să se mențină ocupați, cu treburi importante, ca să nu se amestece în toate
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer