Recunoscută ca fiind una dintre destinațiile de vacanță ce oferă servicii turistice all inclusive de top, Antalya continuă să ocupe în 2020 primele locuri în topul preferințelor românilor pentru petrecerea vacanței de vară.

Dacă încă nu ai rezervat un sejur pentru noul sezon turistic, AeroVacanțe a lansat deja Ofertele Early Booking 2020 la sejururile în Antalya cu zbor charter din Timișoara (dar și din București, Cluj-Napoca sau Oradea)! Pachetele turistice pornesc de la 271 euro/persoană și includ: 7 nopți de cazare cu mese conform programului ales, transport avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, taxe aeroport și asistență turistică.

Legende și nisipuri fine

Însorita stațiune turcească, Alanya, se mândrește cu un cadru natural luxuriant: combinație între dealuri stâncoase împădurite și plajele aurii aflate sub asaltul valurilor spumoase ale Mediteranei, fiind locul ideal pentru cei care vor să îmbine sporturile nautice cu excursiile în împrejurimi. Însă, stațiunea din provincia Antalya este cunoscută grație Cleopatrei.

De la Alanya înspre est se întindea cândva Cilicia, regiune numită astăzi Çukurova, care pe vremuri era „cuibul” neînfricaților pirați care practicau comerțul cu sclavi în regiunea Mediteranei. Legenda spune că, la căsătoria sa cu preafrumoasa Cleopatra, Împăratul roman Marc Antoniu i-a adus în dar – Cilicia, zonă care era bogată în plantații de viță de vie.

Mai mult, pentru a-i reduce reginei dorul de casă i-a amenajat o plajă întreagă doar pentru ea, cu nisip adus de pe văile fertile ale Nilului. Plaja Cleopatra este astăzi cel mai popular obiectiv din Alanya, iar dacă vrei să te simți precum Regina Egiptului intrând în apele turcoaz ale Mediteranei, nu ar trebui să o ratezi. 

Aventurează-te într-o croazieră spre „ținutul” Cleopatrei, unde se aliniază un complex de trei grote stâncoase ce răsar ca niște giganți adormiți din apele cristaline ale Mediteranei. Bărcuța îți descoperă Peștera Piraților și Peștera Îndrăgostiților, cea din urmă fiind strâns legată de o legendă potrivit căreia cuplurile care intră aici și sar împreună în mare, vor rămâne pentru totdeauna împreună.

Aproape de Plaja Cleopatrei vei găsi o altă peșteră remarcabilă – Damlatas, o capodoperă a naturii decorată cu stalactite și stalagmite vechi de mii de ani, cu o umiditate mare și un nivel ridicat de dioxid de carbon ce o transformă în locul perfect pentru tratarea astmului și răcelilor.

Obiective turistice de neratat

Țărmul franjurat de stânci și grote și plajele cu nisip auriu nu sunt singurele atuurile ale încântătoarei stațiuni Alanya. Aici vei găsi câteva bijuterii arhitecturale pe care să le vizitezi mai ales dacă ești pasionat de istorie.

Orașul cu iz otoman se înalță pe culmi deluroase, acoperite de pini și vegetație mediteraneană, străzile în pantă și portul fiind presărate cu monumente din perioada Imperiului Seljuk. Remarcabil este Turnul Roșu – Kizil Kule, construit integral din cărămidă roșie din porunca Sultanului Aladdin Keykubat care și-a dorit să facă cunoscută regiunea Antalya în toată lumea.

Urcă pe mica peninsulă stâncoasă înconjurată de mare, pentru a descoperi impozantul Castel din secolul al-XIII-lea, ce a fost extins în secolul al-XIX-lea. Fortăreața, care pe vremuri era prevăzută cu 80 de turnuri de observație, găzduiește în prezent mai multe cafenele cochete și buticuri de suveniruri, reprezentând una dintre marile atracții din stațiunea Alanya.

de Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații