O teorie veche de secole revine în atenția biologilor și ar putea explica și ceea ce teoria lui Darwin nu poate

Ce este lamarckismul?

Conform acestei teorii, organismele pot dobândi trăsături noi pe parcursul vieții, ca reacție la mediul înconjurător, și le pot transmite urmașilor lor. Astfel, generațiile viitoare sunt mai bine adaptate pentru a face față acelorași provocări.

Totuși, această ipoteză a fost respinsă de-a lungul timpului, mai ales după experimentul biologului german August Weismann, care, în 1904, a demonstrat că tăierea cozii șobolanilor adulți nu ducea la nașterea unor urmași fără coadă.

Mecanismele de adaptare dezvoltate de o generație pot fi transmise urmașilor

În ciuda discreditării, lamarckismul nu a fost complet greșit, după cum arată studii recente. De exemplu, viermele C. elegans, expus la factori de stres precum lipsa hranei sau temperaturile extreme, dezvoltă mecanisme de adaptare care sunt transmise urmașilor săi prin molecule de ARN mic. Aceste molecule reglează activitatea genelor, oferind descendenților un avantaj adaptativ chiar de la naștere.

„Este ca și cum o persoană care primește un vaccin împotriva gripei sau rujeolei ar dobândi imunitate și ar transmite această imunitate copiilor și chiar nepoților săi”, subliniază cercetătorii într-un articol publicat pe platforma academică The Conversation.

Fenomenul nu este singular. Studiile arată că și alte specii, de la bacterii și plante la animale, prezintă efecte similare. De exemplu, plantele de orez expuse la frig dezvoltă o rezistență permanentă, ceea ce le permite să se adapteze la climatul mai rece din nord. În cazul balenelor ucigașe, abilitățile de vânătoare dobândite de mame, precum capturarea focilor, sunt transmise puilor, contribuind chiar la apariția unor noi specii.

Compatibilitatea dintre Lamarck și Darwin

Aceste descoperiri nu înseamnă că darwinismul este greșit, ci mai degrabă că trebuie completat. Conform cărții „Organismul selectiv: o teorie extinsă a evoluției adaptative”, lamarckismul poate fi văzut ca un al doilea mecanism al evoluției, care acționează alături de selecția naturală. Dacă această capacitate lamarckiană de a transmite trăsături dobândite crește șansele de supraviețuire și reproducere, ea ar putea fi favorizată chiar de selecția naturală.

„Acest lucru arată că teoriile nu se exclud reciproc, ci sunt complementare, oferind o explicație mai completă pentru schimbarea evolutivă a organismelor”, au explicat cercetătorii.

Lamarckismul își regăsește locul în biologie după 200 de ani și are aplicații practice importante

Integrarea lamarckismului în teoria evoluției poate avea implicații practice importante. În agricultură, expunerea plantelor la factori de mediu specifici ar putea îmbunătăți producția. De exemplu, cercetătorii australieni testează deja expunerea coralilor la stres termic în laborator pentru a-i face mai rezistenți la valuri de căldură.

În plus, dacă obiceiurile părinților influențează greutatea sau predispoziția copiilor la adicții, programele de prevenție ar putea avea efecte benefice nu doar asupra indivizilor tratați, ci și asupra generațiilor viitoare.

După mai bine de 200 de ani, lamarckismul își regăsește locul în biologie, ca parte a unei teorii evolutive extinse, mai aproape de complexitatea realității.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE