Unul dintre cele mai grave cazuri este al lui Florin Dehelean, care este internat de o săptămână. “Am suferit un accident de muncă în pădure, iar medicii mi-au spus că trebuie să îmi amputeze un picior. Înainte de operaţie, este însă nevoie de un tratament pentru care ar trebui să plătesc 1.200 de lei. Nu am de unde să scot banii ăştia, aşa că aştept să mor”, afirmă tânărul, cu glasul stins. Din fericire, medicii au reuşit, la sfârşitul săptămânii trecute, să facă rost de o parte din tratament şi speră ca, în zilele următoare, să poată opera pacientul.

«Pentru ce plătim asigurare?»

4270-216471-mariadonea.jpg

Maria Donea a fost nevoită să cumpere o sacoşă de medicamente, necesare pentru tratamentul surorii sale, Elena. “Am dat 160 de lei şi tot nu le-am luat pe toate. A plătit asigurarea medicală atâţia ani, şi pentru ce?!”, se întreabă femeia revoltată.

«Am împrumutat 2.300 de lei de la CAR»

4270-216473-batranul.jpg

Costel Ralea a fost operat de curând, însă i s-a spus dinainte că trebuie să îşi asigure tratamentul, dar şi pansamentele. “Am împrumutat 2.300 de lei de la CAR, ca să pot să îmi cumpăr antibiotice, pansamente, seringi. E dezastru”, se plânge bătrânul.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.