Potrivit Poliției Române, sunt vizate de aceste descinderi persoane din județele Harghita, Galaţi, Constanţa, Ialomiţa, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mureş, Alba, Bihor, Ilfov şi din municipiul Bucureşti.

Asta după ce, la începutul anului 2022, mai multe persoane ar fi constituit o grupare infracţională organizată, specializată în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna a 25 de societăţi comerciale şi la încheierea unor contracte de credit/plafon de scontare a unor efecte de comerţ, pentru inducerea în eroare a unor instituţii financiare nebancare.

„Pe parcursul anului 2022, la grupul infracţional organizat ar fi aderat şi alţi membri, care, prin intermediul unei societăţi comerciale, folosind identităţi şi calităţi mincinoase, ar fi achiziţionat mărfuri şi produse de la societăţi comerciale de pe întregul teritoriu al ţării, pentru plata cărora ar fi emis instrumente de plată, cunoscând că, la termenul scadent, nu va exista disponibil în conturile bancare”, a transmis Poliția Română.

Imediat după achiziţionarea mărfurilor, membrii grupului le-ar fi comercializat unor persoane fizice sau juridice cu preţuri cuprinse între 30 și 50% din valoarea lor.

Prejudiciul stabilit până în prezent este de aproximativ 3,6 milioane de lei, fiind păgubite 25 de firme, precizează reprezentanţii Poliţiei.

La percheziţii au participat poliţişti din cadrul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate şi serviciilor de combatere a criminalităţii organizate din Galaţi, Ploieşti, Alba, Piteşti, Mureş, Oradea, Constanţa, Ilfov, Neamţ, Ialomiţa, Dâmboviţa şi Vâlcea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.