Sportivul, care este membru onorific al Asociației Internaționale de Psihologie, Nutriție, Sport și Fitness, a scris cartea „Dă-mi câteva ore, ca să-ți dau ani înapoi – Sfaturi de nutriție și mișcare”, publicată de Editura Trei, iar Libertatea a stat de vorbă cu el despre diete și despre alimentele pe care ar trebui să le consumăm.
„Alimentația sportivilor nu este fundamental diferită de cea a unui om obișnuit care își dorește să fie sănătos, pentru că nu există două biologii diferite. Principiile sunt aceleași pentru toți. Diferența apare doar în cantitate, intensitate și consecvență. De aceea cred că alimentația trebuie să fie o rutină, nu o dietă temporară.
Orice dietă pe care o abandonezi te duce, de cele mai multe ori, înapoi de unde ai plecat sau chiar mai departe. Am văzut asta de nenumărate ori de-a lungul anilor. Există multe fotografii spectaculoase de tip before and after, dar aproape nimeni nu arată ce se întâmplă after-after, după ce perioada de disciplină strictă se termină. Studiile arată că majoritatea persoanelor care țin diete restrictive revin la greutatea inițială sau o depășesc, iar experiența din sală confirmă acest lucru.
Dieta produce schimbări temporare, în timp ce stilul de viață produce schimbări durabile. În esență, succesul nu înseamnă doar să ajungi sus, ci și să reușești să rămâi acolo”, a spus Răzvan Șindelaru în exclusivitate pentru Libertatea.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/razvan-sindelaru-2-scaled.jpeg)
Sportivul ne-a vorbit și despre titlul cărții lui: „Titlul reflectă, de fapt, exact esența cărții. Pe scurt, cititorul va înțelege pe ce trebuie să se bazeze cu adevărat pentru a avea un stil de viață sănătos: mecanismele prin care funcționează organismul și modul în care poate face alegeri corecte fără să fie manipulat de trenduri sau promisiuni rapide.
Cartea oferă repere legate de alimentație, somn și mișcare, astfel încât fiecare să își poată construi singur propriul stil de viață, fără să depindă permanent de cineva care să îl ghideze, cu excepția situațiilor speciale. Este, într-un fel, ca un manual, dar scris ca o poveste, care te conduce pas cu pas spre înțelegerea sănătății.
Informațiile sunt prezentate într-un limbaj accesibil, pentru că atunci când înțelegi esența lucrurilor, poți construi singur un stil de viață personalizat, adaptat realității tale. Nimeni nu te cunoaște mai bine decât te cunoști tu pe tine, iar această carte îți oferă instrumentele pentru a face alegeri conștiente și durabile”.
Răzvan Șindelaru ne-a vorbit și despre obiceiul care pare mic, dar care ne face foarte rău, fără ca noi să ne dăm seama.
„Cred că unul dintre cele mai nocive obiceiuri este lipsa conștientizării propriilor obiceiuri, mai ales tendința de a amâna mereu schimbarea spunând «de mâine». Problema este că «mâine» nu va fi cu nimic diferit dacă nu faci ceva astăzi. De fapt, ziua de azi a fost «mâinele» de ieri. Astfel, amânarea devine o formă de autoamăgire. După cum spun și în carte, obiceiurile nu se schimbă mâine, ci doar astăzi.
Fiecare dintre noi are ceva care îl ține pe loc, dar dacă ar fi să aleg un factor comun care le susține pe toate, acela ar fi zona de confort. Nu doar sedentarismul sau lipsa mișcării, ci tendința de a rămâne în ceea ce este ușor și familiar. Aproape tot ceea ce ne dorim cu adevărat: sănătate, energie, încredere, succes, împlinire, se află dincolo de această zonă. Ieșirea din confort este cea care produce schimbarea”, a mai spus acesta.
Răzvan Șindelaru a vorbit și despre modul în care oamenii își pot „construi” voința.
„Voința se construiește începând cu lucruri mici. Dacă începi cu un obiectiv care ți se pare mult prea greu, cel mai probabil vei renunța rapid. De aceea, dietele drastice sau programele de antrenament extrem de stricte au, de obicei, o durată scurtă în viața unui om.
Mult mai eficient este să alegi un obicei simplu și sustenabil. De exemplu mersul pe jos. Dacă 30 de minute ți se par prea mult, înseamnă că primul pas a fost prea mare. Scade durata până când devine realizabilă: 15 minute sau chiar mai puțin. Important este să poți face acel lucru constant. Pașii mici aduc consecvență, iar consecvența bate intensitatea. Aceasta este cheia.
Dacă un obicei este prea dificil, ajustează-l, nu renunța la el. Nu trebuie să elimini tot zahărul odată, dacă simți că nu este sustenabil. Poți începe prin a renunța doar la zahărul lichid. Fiecare trebuie să își găsească propriul «pas optim», suficient de mic încât să poată fi menținut pe termen lung”, a încheiat el interviul pentru Libertatea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8c01a8b93a3e3a647a7711592ee6b506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_739909fbf9648447ecdc1b099cf73c2c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7739960ef74c6953467575c2cee0b2c8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82ca1e6cfaa347d401e0ae567422a81d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4afa15f49d501c1b53afd82e3b4957f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_387945526324200e7860b5f109bbfe3f.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_8a4bf04363f03f70ee5fc20659636c1b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d006e93f2e782500f1f031ff629fc67d.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_aac280fd867a0446ce04244c21e2a285.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_25da228860d1341271eb06b04cb6d399.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_af32fe8dcac7ee589a191d204d00155b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_1e1377980f593c26307c765c3f8da32c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d39f3f8d920e9337628d321b80342c68.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8d614b6a00e941a28776694933c6f3c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_cfb9249a8107d527b00b850b2bc4cff1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_132e424de31ca9c160f498e85df0a051.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4b76c283c6599f09403e6cc392b89d64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_62f9dea37b207267c3150021231aed84.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_f64cb92d262f618fda7b294d0e35eb8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_6596d14e583ea17e56dc1e08dd2a4b24.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_51488edad8ecf0710daf73b30ae9ee79.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_dc72547bbf050cbea81546a325bc76ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_edc6e513a2493c255c0ab9f7f8d8970d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_151307b4c7e60830677492ab3935a8bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ministra-mediului-diana-buzoianu-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/rares-bogdan-pnl-la-interviurile-libertatea-foto-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/whats-up-si-miky-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/anca-serea-in-gara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_c20966c8653f39aa119e8f34bfe15ef0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_52bd63a1a61ee78b373f614805cc8a2a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/sorin-grindeanu-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mircea-abrudean-simina-bucura-oprescu-bogdan-velcescu--sursa-foto-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ulei-de-perilla.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/aglomeratie-eforie-31-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/02/megayaht.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-poate-fi-consumat-ghimbirul.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/05/vedere-panoramica-a-centrului-istoric-al-orasului-amsterdam.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/de-ce-nu-mai-raceste-aerul-conditionat-greseli-frecvente.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-trebuie-sa-contina-in-2026-kit-ul-de-siguranta-auto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-bagaj-vacanta-haine-incaltaminte-gadgeturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/agar-agar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/semn-balea-lac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/decizii-in-tabara-lui-ilie-bolojan-dupa-ce-tribunalul-bucuresti-a-suspendat-hotararile-din-congresul-pnl-e1783622321861.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/alexandru-chirita-directorul-general-al-electrica-le-cere-companiilor-sa-isi-mute-productia-la-pranz--sursa-foto-linkedin-alexandru-chirita-e1785507104278.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cluj-napoca-vedere-aeriana-shutterstock2519437183-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/protest-fermieri--dumitru-angelescu-2026-07-31-image-2026-07-30-at-13-06-23.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/1-traseulmeteoraatenadeceozilaacropolenusalveazaovacantaprostplanificata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/barbat-cu-postituri-pe-spate-shutterstock1413483662-copy-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sedinta-guvernul-romaniei.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.