Polițiștii din cadul Brigăzii de Combatere a Crime Organizate Timișoara au declanșat, joi dimineață, una dintre cele mai ample operațiuni împotriva contrabandiștilor de țigări. Astfel, sub coordonarea DIICOT, au descins, în același timp, la 32 de locații din Caraș-Severin, Timiș și Arad, pentru a executa 30 de mandate de aducere.

Investigațiile au scos la iveală în Reșița și Bocșa modul în care acționează două rețele specializate în traficul cu țigări de contrabandă, extrem de bine organizate. Marfa era adusă din Serbia și din Ucraina, după care era distribuită celor care se ocupau de comercializarea țigărilor. Liderii celor două grupări colaborau pentru a nu rămâne fără țigări de contrabanda, potrivit Pressalert.

Acțiunea de monitorizare a început în urmă cu mai bine de un an, pe parcursul acesteia, polițiștii de la “Crimă Organizată” au făcut mai multe capturi de țigări, fiind confiscate peste 20.000 de pachete.

Indivizii urmează ridicați din Reșița, Bocșa, Lugoj și Arad și să fie duși pentru audieri la sediul DIICOT Caraș-Severin.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.