Autoritățile din Rep. Moldova au coonfiscat peste 20 de milioane de lei moldovenești (aproximativ un milion de euro) în urma mai multor percheziții efectuate la Chișinău în cadrul unui amplu dosar penal privind suspiciuni de finanțare ilegală a partidelor politice în circumstanțe agravante înainte de alegerile parlamentare programate pe 28 septembrie, transmite Ziarul de Gardă.
Potrivit primelor informații disponibile, ancheta vizează acțiunile unui grup de persoane suspectate că ar fi fost implicate într-un plan infracțional coordonat, în perioada premergătoare alegerilor parlamentare. Printre cei vizați se află factori de decizie afiliați unor formațiuni politice, membri și simpatizanți, care ar fi contribuit la canalizarea ilegală a fondurilor către partide politice.
Oamenii legii au confiscat mijloace financiare în diverse valute în sumă de peste 20 de milioane de lei moldovenești (peste un milion dee euro), dispozitive electronice de stocare a datelor, înscrisuri de ciornă, precum și alte probe relevante, care susțin suspiciunile rezonabile de finanțare ilegală.
„CNA reamintește cetățenilor (Republicii Moldova - n.r.) despre activarea a două linii telefonice destinate recepționării sesizărilor privind cazurile de corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice, tentative de influențare ilegală a alegătorilor sau alte acțiuni suspecte în contextul electoral”, se arată înt-un comunicat de presă emis de Centrul Național Anticorupție, care nu precizează partidele vizate. Pe de altă parte, procurorii anticorupție, în comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) și cu echipele Brigăzii „Fulger”, au efectuat marți dimineață percheziții în mai multe locații din zona de sud a Republicii Moldova într-un dosar privind coruperea alegătorilor și spălare de bani. Pe parcursul perchezițiilor au fost ridicate mai multe probe, printre care documente, înscrisuri de ciornă și telefoane mobile. De asemenea, mai multe persoane au fost audiate, acestea oferind informații concludente despre faptele investigate, scrie Ziarul de Gardă. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a denunțat tacticile hibride ale Rusiei într-un discurs ținut săptămâna trecută în Parlamentul European. Printre aceste tactici se numără și cumpărarea voturilor prin intermediul unor actori politici locali obedienți regimului de la Moscova. „Finanţarea ilicită a curs prin criptomonede, firme-paravan şi carduri preplătite. Anul trecut, într-o singură zi, peste un milion de euro în numerar au fost confiscate pe aeroportul din Chişinău. Iar instituţiile noastre estimează că, pe parcursul anului, Rusia a cheltuit echivalentul a 1% din PIB-ul Moldovei pentru a influenţa alegerile din 2024. Astăzi, noi sume finanţează partidele sprijinite de Kremlin, cumpără influenţă, otrăvesc democraţia”, a precizat Maia Sandu.