La Mânăstirea Radu Vodă, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanu, a oficiat slujba de Vecernie, apoi a sfințit ramuri de salcie, dăruite credincioșilor.

Peste 2000 de credincioși au participat la Pelerinajul ortodox de Florii

Procesiunea s-a desfășurat pe următorul traseu: bulevardul Mărăşeşti, bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Bibescu Vodă, strada Şerban Vodă (cu oprire la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou), strada Principatele Unite, strada Ienăchiţă Văcărescu, strada Sfânta Ecaterina (cu oprire la Biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul), strada Bibescu Vodă, Colina Bucuriei. În jurul orei 18.00, pelerinajul s-a încheiat în fața Catedralei Patriarhale.

Peste 2000 de credincioși au participat la Pelerinajul ortodox de Florii

Oprire pe traseul Pelerinajului de Florii, la Biserica Sfânta Ecaterina

Patriarhul Daniel i-a întâmpinat pe pelerini și a rostit o rugăciune de binecuvântare și un cuvânt de învățătură. Evenimentul s-a încheiat cu sfințirea icoanei praznicului Intrării Domnului în Ierusalim.

Interzisă de regimul comunist în 1948, tradiția pelerinajelor din ajunul Floriilor a fost reluată în România din anul 2008. Procesiunea de Florii este o refacere, în plan simbolic, a drumului parcurs de Iisus Hristos din Betania până la Ierusalim, cu o săptămână înainte de Patimi și de Înviere.

Peste 2000 de credincioși au participat la Pelerinajul ortodox de Florii

Procesiunea de Florii a pornit de la Mânăstirea Radu Vodă

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.