0-122124-gloante.jpgAnchetatorii iau în calcul şi varianta ca foşti sau actuali militari să fi participat la furt. Această variantă este susţinută de cel puţin două indicii: hoţii au operat în timp ce ploua, astfel încât câinii de urmărire să nu poată fi folosiţi, iar armamentul sustras a fost transportat cu un vehicul de mare tonaj, cel mai probabil un camion, care n-ar fi putut trece neobservat decât cu complicitatea cuiva din interior.

Sigiliul unui depozit din Unitatea tehnică militară din Ciorogârla, judeţul Ilfov, a fost găsit rupt, miercuri dimineaţă, conform unor surse din Ministerul Apărării Naţionale.

Cel puţin 51 de arme au dispărut din depozitul care aparţine Aviaţiei. 17 persoane au fost demise, vineri, de ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, printre care şi şeful Statului major al Forţelor Aeriene, generalul locotenent Constantin Croitoru, din cauza  incidentului de la Unitatea militară din Ciorogârla.

Armele furate din depozitul de la Ciorogârla se află în preajma Capitalei, iar anchetatorii speră să rezolve cazul în aproximativ 24 de ore, au declarat surse judiciare pentru ziarul Gardianul.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.