„Comisia de lucru consideră finalizată analiza Tezei de doctorat elaborată de domnul Tobă Petre, intitulată „Poliţia Română – Forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale”, din perspectiva sesizării referitoare la prezumtiva existenţă a unei situaţii de plaguat multiplu în conţinutul acesteia şi în baza concluziilor rezultate. Propunem menţinerea titlului de doctor acordat domnului Tobă Petre prin Ordinul 5223/29.08.2011″, se arată în documentul întocmit de comisia de lucru care s-a ocupat de sesizarea privind doctoratul lui Petre Tobă, potrivit Mediafax.

„Teza de doctorat realizată de domnul Petre Tobă are valoare ştiinţifică incontestabilă, dovedită atât prin caracterul inovativ al soluţiilor identificate, care au fost valorificate şi validate în practica structurilor specializate ale Poliţiei Române, cât şi prin opiniile de specialitate exprimate de personalităţi recunoscute în mediul academis şi de cercetare în domeniul ştiinţelor militare, de informaţii şi securitate naţională, care au făcut parte din Comisia de susţinere a tezei de doctorat, respectiv, prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, prof. univ. dr. Constantin Popescu, prof. univ. dr. Luca Iamandi şi prof. univ. dr. Teodora Ştefan”, susțin specialiștii.

Românul Victor Dorobanțiu, lăudat în Vanity Fair pentru rolul din serialul Wednesday. Cum a devenit „mâna” din producția Netflix, filmată în România – VIDEO
Recomandări
Românul Victor Dorobanțiu, lăudat în Vanity Fair pentru rolul din serialul Wednesday. Cum a devenit „mâna” din producția Netflix, filmată în România – VIDEO

Actul a fost redactat la data de 01 septembrie şi reprezintă constatările Comisiei de lucru din cadrul Consiliului Naţionat de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certifiicatelor Universitare care s-a ocupat de sesizarea privind suspiciunile de plagiat din lucrarea de doctorat a lui Petre Tobă, fostul ministru al Afacerilor Interne.

Raportul comisiei va ajunge în consiliul general al CNATDCU care va lua o decizie, iar hotarârea consiliului general va ajunge la Ministerul Educaţiei.

Petre Tobă a demisionat din funcția de ministru de Interne joi seară. Demisia a venit după ce procurorii DNA au cerut începerea urmării penale, ministrului fiind suspectat că a refuzat declasificarea unor documente care priveau ancheta în cazul mai multor ofițeri din cadrul Oficiului pentru Protecția Martorilor. Premierul Dacian Cioloș a acceptat demisia în aceeași zi și a precizat că, până luni, 5 seprembrie, va veni cu o nouă propunere pentru portofoliul Internelor.

Favorit să preia funcția de ministru de Interne este Dragoș Tudorache, șeful Cancelariei Premierului.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
GSP.RO
Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
Imagini BOMBĂ! Kate Middleton, SĂRUTATĂ de un bărbat celebru. Pozele au apărut imediat în presă
Playtech.ro
Imagini BOMBĂ! Kate Middleton, SĂRUTATĂ de un bărbat celebru. Pozele au apărut imediat în presă
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Viva.ro
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Filmul accidentului din Târgu Jiu: pacient mort, după ce ambulanţa care-i putea salva viaţa a fost izbită în plin de un camion. Explicaţia şoferului vinovat
Observatornews.ro
Filmul accidentului din Târgu Jiu: pacient mort, după ce ambulanţa care-i putea salva viaţa a fost izbită în plin de un camion. Explicaţia şoferului vinovat
Ce riscă persoana care a aruncat în Crișul Repede un piranha cu burtă roșie. „Este o specie într-adevăr periculoasă”
Știrileprotv.ro
Ce riscă persoana care a aruncat în Crișul Repede un piranha cu burtă roșie. „Este o specie într-adevăr periculoasă”
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
FANATIK.RO
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Orangesport.ro
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer