Petrică Ciucă, un criminal în serie, a fost eliberat prin recursul compensatoriu. A omorât mai mulți copii, dar a executat doar 16 ani de închisoare!

Comentează
Arhiva foto

Prin legea recursului compensatoriu, la fiecare 5 luni executate, deţinuţilor li se mai scade din pedeapsă o lună. Indiferent de fapta pentru care au fost condamnaţi, că au furat, că au primit mită sau că au ucis patru copii, precum Petrică Ciucă. Criminalul în serie din Galați a fost printre primii beneficiari ai legii propuse de PSD.

  • Avea 21 de ani când a ucis pentru prima oară. Victimele lui erau băieţi cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani.
  • Anchetatorii au avut în dosar patru crime, dar Ciucă a mărturisit doar trei şi a fost trimis în judecată pentru două, pentru că procurorii nu au vrut să riște întoarcerea cazului.
  • Copiii erau violaţi şi ucişi prin sugrumare. “Are discernământ diminuat”, se spune despre Ciucă în raportul de expertiză.
  • Prin legea recursului compensatoriu, Ciucă a fost eliberat după 16 ani de închisoare.
  • “Perioada din pedeapsa executată de către condamnat este suficientă pentru reeducarea sa, scopul pedepsei fiind îndeplinit”, își motivează Judecătoria Brăila decizia.

Pe hârtie, Ciucă ar fi trebuit să iasă din puşcărie abia în septembrie 2026. Însă el este deja în libertate, după doar 16 ani de detenţie, deşi a ucis patru copii şi a mărturisit trei dintre crime. Dar cum anchetatorii n-au reuşit să le probeze pe toate, l-au trimis în judecată doar pentru două, de teamă ca instanţa să nu le întoarcă dosarul.

Îmbătat cu ţuică, violat şi sugrumat

Petrică Ciucă era din Galaţi. A terminat 10 clase, iar la 20 de ani a ales să plece de acasă şi să trăiască pe străzi.

Se droga cu aurolac sau diazepam şi alcool, mânca ce căpăta prin cimitire, de la parastase şi pomeni, iar noaptea dormea prin canale sau pe scara blocului în care locuia familia lui.

Duminică, 21 noiembrie 1999. Ciucă s-a întâlnit întâmplător cu victima lui în apropierea Cinematografului Dacia. G. Eleonor avea 11 ani şi era fratele mai mic al unui fost coleg de şcoală de-al lui Ciucă. L-a invitat pe copil să meargă cu el, ca să-i dea ceva să mănânce, şi l-a dus în subsolul blocului unde locuia.

Acolo, Ciucă i-a dat copilului să bea ţuică şi, după ce l-a ameţit, l-a violat şi apoi l-a ucis, strângându-l cu mâinile de gât. Anchetatorilor le-a spus că a comis crima din răzbunare, pentru că-și amintise că în anii de şcoală ar fi fost bătut de fraţii victimei. Asta deși, după abandonarea şcolii, el devenise prieten cu foștii lui agresori.

Ciucă l-a dus pe băiat în subsolul blocului unde locuia. Fotografia este ilustrativă. Foto Schutterstock

După ce l-a ucis, Ciucă a ascuns trupul băiatului printre ţevile de canalizare de pe tronsonul dintre subsolul blocului şi o şcoală generală aflată în apropiere.

Victima găsită, dar neidentificată

Cadavrul a fost descoperit de muncitorii de la Salubritate, care fuseseră sesizaţi că din canalizare vine un miros pestilențial. Trecuseră trei luni de la crimă, timp în care şobolanii distruseseră trupul copilului. Mama lui Eleonor şi-a recunoscut băiatul doar după resturile de haine.

În aceeași canalizare, lângă trupul lui Eleonor, a fost găsit un alt copil decedat. Despre această victimă, Petrică Ciucă le-a declarat anchetatorilor că se numea “Răzvan” şi că ar fi fost ucis de D. Neculai, colocatarul subsolului în care stătea Ciucă. În schimb, Neculai a negat că ar avea vreo legătură cu crima.

La necropsie s-a stabilit că băieţelul avea 10-11 ani. Trupul lui “prezenta lipsuri importante, tegumentare, de masă musculoasă, lipsa ambelor mâini şi a piciorului stâng, lipsa organelor toraco-abdominale și a organelor genitale, produse post-mortem, prin acţiunea rozătoarelor”.

Legiştii nu au putut stabili cauza decesului, dar sunt șanse mici ca acel copil să fi murit din cauze naturale, într-o canalizare, și ca al doilea cadavru să fi fost ascuns, absolut întâmplător, în apropiere.

Cu toate acestea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus neînceperea urmăririi penale în acest caz.

Băieţelul avea 10-11 ani. Fotografia este ilustrativă. Foto Schutterstock

Iar moartea băieţelului de 10 ani a rămas nepedepsită.

Victima, recunoscută, dar negăsită

Popa Tudorel avea 13 ani şi a dispărut de acasă la începutul anului 2000. Şi, deşi nu a recunoscut că l-a ucis pe “Răzvan”, Ciucă le-a povestit anchetatorilor, cu lux de amănunte, cum l-a omorât pe Popa Tudorel. I-a dat numele, a descris hainele în care era îmbrăcat copilul, aceleaşi în care el dispăruse de acasă.

În seara zilei de 8 ianuarie 2000, Ciucă spune că a mers cu acest băiat într-o canalizare situată în apropierea Spitalului Militar din Galaţi, unde ar fi întreţinut relaţii sexuale consimţite. Apoi, din motive nemenţionate în rechizitoriu, Ciucă l-a sugrumat pe copil, omorându-l.

Anchetatorii s-au deplasat în locul unde Ciucă le-a spus că a ascuns trupul băiatului, dar nu au găsit nimic.

“În consecinţă se va dispune disjungerea cauzei pentru a se continua cercetările în vederea descoperirii cadavrului numitului Popa Tudorel”.Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi

La un an şi 7 luni de la data în care Ciucă a fost trimis în judecată, procurorul Luparu Virgil, acelaşi care instrumentase dosarul crimelor, dispunea “neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul Ciucă Petrică” în cazul victimei Popa Tudorel.

Băiatul de 13 ani nu a mai fost găsit niciodată.

Ultima crimă - „agresiune sexuală sadică”

B. Daniel avea 11 ani şi 10 luni şi l-a cunoscut pe Ciucă din cartier. În ziua de 4 septembrie 2001, după ce au căpătat de mâncare la o pomană, cei doi au mers pe malul lacului Cătuşa, din Galați.

Aici, povesteşte Ciucă, a întreţinut un raport sexual consimţit cu copilul de 11 ani, după care l-a întrebat dacă a mai făcut asta şi cu alţii. Copilul ar fi răspuns afirmativ, iar Ciucă spune că s-a enervat, l-a lovit cu pumnul în faţă, apoi l-a strâns de gât cu ambele mâini, până când l-a ucis. El a mărturisit că a rămas apoi lângă victimă timp de cinci ore, neputând să plece de acolo.

Două zile mai târziu, s-a predat singur la Poliţie, indicând locul în care se afla cadavrul şi modul în care a comis fapta.

Constatările legiştilor au contrazis versiunea prezentată de Ciucă. În realitate, copilul fusese bătut, abuzat sexual şi apoi sugrumat.

Iar Comisia de avizare şi control din cadrul Institutului de Medicină Legală Iaşi a stabilit că leziunile constatate pe trupul victimei “sunt sigur şi direct letale, având aspectul de agresiune sexuală sadică (pedofil cu extitus)”.

Ciucă a explicat crimele spunând că a vrut să se răzbune pe familiile acelor copii. Pentru că în copilărie el însuși fusese abuzat sexual, dar părinții lui, cărora le-a povestit, nu l-au crezut și nu au făcut nimic.

“Ciucă Petrică prezintă diagnosticul: «tulburare de personalitate de tip Borderline». Are discernământul diminuat în raport cu faptele comise”.Raport de expertiză medico-legală psihiatrică, ianuarie 2002:

În decembrie 2002, Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe Petrică Ciucă la 25 de ani de închisoare.

O problemă de algebră pentru instanță

După 16 ani și 4 luni de la data la care fusese arestat preventiv, Ciucă a aflat de legea recursului compensatoriu a guvernării PSD. În baza ei, a făcut o cerere de liberare condiționată, iar comisia din Penitenciarul Brăila a avizat-o pozitiv și a trimis-o, spre soluționare, judecătorului.

Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe Petrică Ciucă la 25 de ani de închisoare. Fotografia este ilustrativă. Foto Hepta

La proces, procurorul s-a opus eliberării lui Ciucă, însă doar cu jumătate de gură. A spus că Ciucă “nu a dat dovezi temeinice de îndreptare și nu se poate integra în societate”, însă, la final, nu a contestat decizia Judecătoriei Brăila.

Iar pentru judecător, eliberarea lui Ciucă a fost mai degrabă o problemă de algebră decât de lege și conștiință.

“De la data de 6.09.2001 până la data de 4.12.2017 a executat efectiv un număr de 5.934 zile și i se consideră ca executate, ca urmare a Legii 169/2017, 390 zile, ca urmare a muncii prestate - 566 zile, în total zile câștigate și executate - 6.890” Motivarea deciziei de eliberare:

După calculele instanței, “pentru a fi propozabil în vederea liberării condiționate”, Ciucă “trebuia să execute un număr de 6.848 zile”. Așa că judecătorul l-a pus imediat în libertate, “apreciindu-se că perioada din pedeapsa executată de către condamnat este suficientă pentru reeducarea sa, scopul pedepsei fiind îndeplinit, persoana condamnată dând dovezi suficiente de îndreptare”.

De doi ani, grație Legii recursului compensatoriu, Ciucă este liber. Și nemonitorizat, căci instanța i-a admis cererea în baza vechiului Cod Penal, mai favorabil lui. Dacă se aplica Noul Cod Penal, lui Ciucă i-ar fi fost impuse măsuri de supraveghere din momentul liberării condiționate și până în septembrie 2026, adică până la data împlinirii duratei pedepsei.

În aprilie anul acesta, Ciucă a împlinit 41 de ani.

Nici una dintre victimele lui nu poate cere vreodată liberarea de sub pedeapsa capitală aplicată de el.

Sentința eliberării condiționate a lui Petrică Ciucă:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!