Piloții de luptă francezi, impresionați de avioanele Suhoi SU-30

Exercițiul militar Garuda, desfășurat la baza aeriană 118 din Mont-de-Marsan, Franța, a adus împreună piloți ai Forțelor Aeriene Franceze și Indiene pentru două săptămâni de antrenament intensiv. Potrivit portalului francez de știri 20minutes.fr, evenimentul a implicat avioane de luptă SU-30 MKI ale Indiei și Rafale ale Franței.

Astfel, piloții de luptă francezi au avut șansa să descopere aeronavele produse de ruși, de care au fost impresionați. SU-30, un avion de luptă de concepție rusă fabricat în parteneriat cu Hindustan Aeronautics Limited, a atras atenția prin dimensiunile sale impresionante.

Ce spun piloții francezi după ce au testat avioanele de luptă

Cu o greutate de 18 tone când este gol, acest aparat a fost descris de mecanicii francezi ca fiind remarcabil de mare.

„Ce care surprinde cel mai mult este dimensiunea sa. Pe Rafale, lucrăm adesea aplecați, aici pot trece pe dedesubt cu mâinile ridicate”, a declarat unul dintre piloții de pe Rafale, pentru presa franceză.

Aeronavele rusești, comparate cu Rafale

SU-30MKI are 22 de metri lungime, 15 metri anvergură și 6,36 metri înălțime, în timp ce Rafale măsoară 15,3 metri lungime, 11 metri anvergură și 5,30 metri înălțime. În cadrul exercițiului, piloții francezi și indieni au avut ocazia să se confrunte în misiuni de „dogfight”, sau lupte aeriene unu la unu.

„Propulsia vectorială a Soukhoiului este o capacitate care surprinde cu adevărat prima dată, deoarece oferă avionului atitudini la care nu te aștepți, fiind foarte greu și masiv. Trebuie să fii mereu atent la Soukhoï și să anticipezi pentru a trece la etapa următoare”, a precizat Locotenent-colonelul Samuel.

Căpitanul Armand, în vârstă de 29 de ani, pilot în regimentul de vânătoare 2/30 Normandie-Niémen din Mont-de-Marsan, a confirmat că „propulsia vectorială crește manevrabilitatea Soukhoiului în anumite faze”, adăugând însă că „Rafale este, de asemenea, foarte manevrabil și are o reputație excelentă în luptele la vedere”.

Caracteristici tehnice și performanțe în zbor

Pe lângă dimensiuni, SU-30 se remarcă prin motorizarea sa puternică. Avionul este echipat cu două motoare, fiecare având o forță de propulsie de 12,5 tone, comparativ cu cele 7,5 tone ale fiecărui motor Rafale. O caracteristică unică a SU-30 este sistemul de propulsie vectorială, care îi oferă capacități de manevră neobișnuite pentru piloții francezi.

Locotenent-colonelul Samuel, comandantul escadrilei 30 de vânătoare din Mont-de-Marsan, a explicat pentru sursa citată:

„Duzele lor se pot înclina în zbor pentru a orienta fluxul, ceea ce oferă capacități de manevră pe care nu suntem obișnuiți să le vedem în Franța, Rafale neavând această opțiune”, a spus el.

Importanța strategică a exercițiului Garuda din Franța

Exercițiul Garuda, aflat la a șaptea ediție în Franța, are o importanță strategică semnificativă pentru ambele țări.

„Scopul acestui exercițiu este de a maximiza atuurile acestor două avioane pentru a obține o sinergie maximă, deoarece dacă mâine va trebui să mergem alături într-un conflict, trebuie să ne cunoaștem”, a subliniat Generalul Julien Sabéné, comandant secund al apărării aeriene și operațiunilor aeriene (CDAOA), pentru sursa citată mai sus.

Exercițiul a inclus o gamă largă de misiuni, de la lupte aeriene simple până la operațiuni complexe.

„Ne-am antrenat în transferul de ștafetă al unei apărări de zonă între mai multe avioane, în protecția avioanelor strategice și în opoziția împotriva țintelor lente, cum ar fi elicopterele și avioanele mici”, a mai precizat și locotenentul-colonel Samuel.

India este un partener strategic al Franței din 1998, iar colaborarea în domeniul aviației militare datează din anii 1950. Recent, India a comandat 26 de avioane Rafale în versiune navală, în plus față de comanda anterioară de 36 de aparate din 2018.

Detaliile tehnice ale aeronavelor de vânătoare Rafale

Dassault Rafale este un avion de vânătoare multirole francez, cu aripă delta-canard și două motoare, produs de Dassault Aviation din anii 2000, capabil de misiuni de supremație aeriană, recunoaștere, atac la sol, anti-navă și descurajare nucleară.

Are o lungime de 15,3 m, înălțime de 5,3 m, greutate maximă la decolare este 24,5 tone. Avionul de vânătoare este echipat cu două motoare Snecma M88 (75 kN cu postcombustie fiecare), viteză maximă Mach 1,8+, autonomie 3700 km, plafon 15.240 m și 14 puncte hardpoint pentru 9 tone armament.

Dispune de radar AESA RBE2, senzori OSF infraroșu, sistem fly-by-wire și scaun ejectabil zero-zero. Este folosit de Forțele Aeriene și Marina Franceză (de pe portavionul Charles de Gaulle), exportat în țări precum Egipt, India, Qatar și Grecia; versiunea F5 viitoare include motoare mai puternice și misile hipersonice. România a găzduit recent Rafale-uri franceze pentru exerciții NATO.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.