Cel care a prezentat modificările la statut în cadrul şedinţei Convenţiei Naţionale a fost Andrei Lupu, unul dintre coordonatorii regiunii Sud-Muntenia.

„În viitor nu mai pot să devină membri PLUS persoanele care au dat anterior dovadă de traseism sau oportunism politic. (…) Perioada în care se pot face contestaţii asupra adeziunilor era foarte scurtă, de doar 15 zile, am lărgit-o acum la şase luni şi am precizat şi mai clar cine poate aproba aceste contestaţii”, a spus Lupu.

El a adăugat că modificările la statut clarifică şi obligaţiile legate de plata cotizaţiei.

„Am fost în situaţii în care unii membri au plătit cotizaţiile pentru alţii, alţi membri şi-au pus întrebarea în ce măsură este în regulă, e o practică folosită uneori în alte partide. Nu spunem că în partidul nostru a existat rea credinţă atunci când s-a întâmplat asta, dar vrem să înlăturăm orice suspiciune. Prin urmare, fiecare membru va putea să îşi plătească doar lui cotizaţia, nu va mai putea plăti şi pentru alţii, ca să nu se înţeleagă că e mai ştiu eu ce donaţie ascunsă, că există interese pe acolo”, a menţionat acesta.

O altă modificare la statut a fost că cei care deţin funcţia de coordonator de comunitate nu pot fi preşedinte sau membru al Biroului judeţean ori al Biroului local, nu pot fi coordonatori regionali şi nu pot fi preşedinte al PLUS, iar în cadrul statului nu vor putea fi parlamentari, europarlamentari sau să aibă alte funcţii în administraţia centrală.

De asemenea, membrii fără reşedinţă sau domiciliu în afara ţării care solicită înscrierea în filiale din diaspora trebuie să poată face dovada activităţii pe teritoriul acelei filiale în procesul de înscriere în PLUS prin oferirea unor „dovezi rezonabile”.

Pentru aceste modificări de statut au votat 943 de delegaţi, 126 au votat împotrivă şi 43 s-au abţinut.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații