Potrivit agenţiei de presă bulgare Novinite, craterul a fost astupat temporar cu ciment, însă problema nu s-a terminat aici!
Potrivit unui raport citat de jurnaliştii bulgari, apa rezultată ca urmare a ploilor torenţiale din ultima perioadă s-a scurs în coridorul de beton sub care există cabluri de comunicare.
Podul Vidin – Calafat 2 este parte a coridorului IV pan-european de transport. Valoarea totală a proiectului a fost de 282 de milioane de euro, din care 106 milioane de euro au fost fonduri europene, restul sumei provenind din finanţări la nivel naţional din cele două ţări vecine şi din investiţii private.

40% din drumuri sunt pietruite sau din pământ

La cât de proaste sunt drumurile din România, aproape că nici o statistică nu ne mai poate uimi! Şi totuşi… Potrivit Institutului Naţional de Statistică, peste 40% din reţeaua de drumuri publice din România, cu o lungime totală de 84.185 de kilometri, este formată din drumuri pietruite sau de pământ. În plus, jumătate din drumurile modernizate în ultimii ani sunt deteriorate de gropi şi au denivelări.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.