Președintele țării din Asia Centrală, Emomali Rahmon, a declarat luna trecută că au fost reținute 1.500 de persoane implicate în „vrăjitorie și ghicit” și peste 5.000 de „mullahi semianalfabeți,” un eufemism tadjik pentru vindecători spirituali.

Rahmon a precizat că aceste măsuri au fost luate la ordinul său, dar nu a oferit detalii despre perioada în care au avut loc cele 6.500 de arestări.

Într-o mișcare fără precedent, poliția înregistrează acum ghicitorii, vindecătorii spirituali și clienții acestora pentru a le monitoriza activitățile.

Câte 5 dolari pentru a „înlătura blestemul”

Este și cazul Sevarei și soțul ei, cu care a fost căsătorită timp de patru ani, dar care s-au separat după numeroase certuri.

Cei doi nu mai vorbesc, iar Sevara caută răspunsuri la eeșecul din familie la o ghicitoare care locuiește aproape de casa ei, în capitala Tadjikistanului, Dușambe.

„Mi-a spus că cineva ne-a făcut un blestem pentru a ne distruge căsnicia. Are sens”, spune educatoarea în vârstă de 33 de ani, al cărei nume a fost schimbat pentru a-i proteja identitatea.

Sevara mergea la ghicitoarea ei de încredere o dată pe săptămână și plătește câte 5 dolari de fiecare dată pentru a „înlătura blestemul”.

Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”
Recomandări
Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”

Dar ghicitoarea a încetat recent să mai primească clienți, după ce a fost avertizată de poliție, a spus Sevara.

O altă femeie a povestit că vizitele la ghicitori sunt „singurul lucru care o calmează și o ajută să-și controleze emoțiile” în mijlocul unei crize în căsnicie.

Singura țară care a interzis această practică

Tadjikistanul este singura țară din Asia Centrală care a interzis ghicitul, iau unele state vecine au restricționat această practică.

Turkmenistanul și Kârgâzstanul au interzis publicitatea serviciilor oculte, în 2016 și, respectiv, 2024.

În timp ce autoritățile se concentrează pe ghicitori și vrăjitori, oamenii obișnuiți critică aceste raiduri, preciizând că sunt „prioritățile greșit alese,”.

„Avem doar câteva ore de electricitate pe zi și trebuie să muncim în Rusia pentru a ne hrăni familiile, dar guvernul nostru urmărește ghicitorii,” a spus un locuitor al orașului Khujand, din nord, sub protecția anonimatului. „Ar trebui să se concentreze în schimb pe îmbunătățirea vieții oamenilor.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.