Cele două polițiste se îndreptau spre concursul pentru intrarea în corpul de ofițeri. La un moment dat, un bărbat le-a cerut ajutorul.

“Două poliţiste din cadrul unei structuri neoperative din Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în timp ce se aflau în drum spre concursul de trecere a agenţilor de poliţie în corpul ofiţerilor, în calitate de supraveghetori, au fost sesizate de un cetăţean că un bărbat a furat un telefon mobil de la doi bătrâni, aflaţi într-o staţie de autobuz din Capitală”, potrivit paginii de Facebook a Poliţiei Române.

Atunci, una dintre polițiste, Larisa, a coborât din mașină și a început să fugă după presupusul hoț. În tot acest timp, colega ei, Cristina, îl urmărea pe suspect cu mașina.

“A alergat 15 minute după el, iar după mai multe somaţii din partea colegelor, cel în cauză a încetinit”, au precizat reprezentanții Poliţiei Române.

Cele două polițiste l-au imobilizat pe individ, iar un martor a sunat la 112.

„În şase minute a sosit un echipaj de poliţie de la Secţia 20, care l-a preluat pe bărbat. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru infracţiunea de furt”, arată sursa citată.

sursă foto: Facebook Poliția Română


Citește și Un timișorean s-a trezit cu Poliția la ușă, după ce și-a făcut cont de Facebook. Ce făcea, de fapt, pe rețeaua de socializare


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.