Potrivit documentelor instanței, Louis Lozano și Eric Mitchell se aflau în patrulare în apropierea unui magazin care tocmai fusese jefuit. Imaginile camerei plasate în mașină au arătat că cei doi au discutat despre apelul primit pentru a interveni, însă au decis să nu răspundă și au urmărit un Snorlax din joc.
Un alt ofițer, căpitanul Davenport, a auzit și el apelul cu privire la jaful care avea loc din apropiere. Polițistul s-a îndreptat către locul cu pricina și a văzut că mai e o mașină de poliție parcată pe o alee din apropiere. Cum ofițerii din respectivul autoturism nu au răspuns la apel, misiunea i-a revenit lui Davenport.
Cei doi polițiști i-au spus mai târziu unui sergent, care încercase să-i contacteze pentru a le oferi ajutor, că nu au auzit stația.
Imaginile camerei plasate în mașină au arătat însă că ei au discutat despre apel, dar n-au vrut să răspundă. În schimb, au fost surprinși vorbind despre prinderea Pokemonului, în timp ce conduceau către diferite locații unde s-ar fi aflat alți Pokemoni care le apăreau pe telefoanele mobile.
Consiliul de administrație pentru abateri i-a găsit pe cei doi vinovați pentru că nu au intervenit la un jaf, pentru fals în declarații, pentru că nu au răspuns când au fost contactați prin stație și pentru că au jucat Pokémon Go la datorie. Ambii au fost concediați.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Viva.ro
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
FANATIK.RO
Șase zodii au norocul scris în frunte în următoarele 12 luni. Vor avea cel mai mare succes și o viață îmbelșugată
Elle.ro
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus