Polițiștii care căutau două adolescente dispărute au găsit șapte cadavre în curtea unui bărbat de 39 de ani, dintr-un orășel american

 3 comentarii
Arhiva foto

Șapte cadavre, inclusiv două despre care anchetatorii cred că aparțin celor două adolescente dispărute, au fost găsite luni, 1 mai, la reședința unui bărbat din Oklahoma, potrivit CNN.

Autoritățile americane au emis, luni, o alertă pentru cele două fete, Ivy Webster, în vârstă de 14 ani, și Brittany Brewer, în vârstă de 16 ani, dar și pentru Jesse L. McFadden, 39 de ani, un infractor sexual înregistrat.

Cele două adolescente au fost văzute ultima dată duminică seară, în Henryetta, și ar fi putut călători cu McFadden, atrăgeau atenția autoritățile.

În căutarea celor două fete, poliția a ajuns la o proprietate în care locuia McFadden. Casa se află în Henryetta, un orășel cu aproape 6.000 de locuitori, aflat la aproximativ 150 km de Oklahoma City, au transmis autoritățile.

Acolo, polițiștii au găsit șapte cadavre. Rămășițele umane au fost găsite „nu în reședință, ci doar pe proprietate”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Biroului de Investigații din Oklahoma, Gerald Davidson.

După descoperire, șeriful din Okmulgee County, Eddy Rice, a anunțat că autoritățile nu îl mai caută nici pe McFadden, nici pe cele două fete dispărute, precizând: „Credem că am găsit persoanele. Așteptăm doar confirmarea”.

Șeriful a mai spus că familiile fetelor au fost anunțate.

Potrivit radiodifuzorului local KOTV-DT, fetele plecaseră să petreacă weekendul cu McFadden, ceea ce tatăl lui Brittany Brewer a spus că s-a întâmplat de multe ori înainte, fără incidente.

Ele trebuiau să se întoarcă duminică seara, dar nu au apărut, declanșând o căutare.

În același timp, se pare că poliția l-a căutat pe McFadden pentru că el nu s-a prezentat luni dimineață în instanță, pentru a fi judecat sub acuzația de contact sexual cu un minor, în timp ce acesta era încă în închisoare, în 2016.

Dosarele închisorii din Oklahoma arată că McFadden a fost condamnat în 2003 pentru viol de gradul întâi, executând 16 ani din pedeapsă și fiind eliberat în octombrie 2020.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    User Șters 02.05.2023, 14:16

    copii din redactie NU ma intereseaza stirile americane....

    • Avatar comentarii

      dinamo_forever_77 02.05.2023, 14:53

      Atunci muta-te de aici. Poate gasesti ceva bun prin Siberia :) Atentie, vezi ca acolo nu ai voie sa te razvratesti si nici sa ai alta opinia ca cea a partidului comunist rus!!! Zic, nu dau cu parul!

  • Avatar comentarii

    User Șters 02.05.2023, 15:41

    Stirile din SUA se prezinta INTOTDEAUNA IN PRESA ROMANEASCA, de parca ar fi din ROMANIA....Asta e comanda data de la guvernul ROMANIEI, ca presa intotdeauna sa ne injecteze si sa ne hiper-familiarizeze cu SUA.....Ca MEREU SI MEREU SA FIM INDOCTRINATI de ei, din 1990 incoace....DAR LASA CA E BINE..Asa vedem ce se intampla intr-o tara cu 330 de milioane de oameni si 393 de milioane de ARME DE FOC.....Vedem cum SUA sufera de EPIDEMIE DE OBEZITATE, de EPIDEMIE DE ARME DE FOC, de EPIDEMIE DE DROGURI, ATAT PRESCRISE CAT SI ILEGALE, cum SUA DEJA 3 BANCI SUNT IN FALIMENT.....Adevarul e ca SUA este o tara in EPIDEMIE DE MIZERIE DE TOATE FORMELE, DE LA GUVERN, LA CULTURA, LA ARME, LA DROGURI SI EDUCATIE, este cea mai mizerabila tara.....DAR E BINE, ca ASA AFLAM si CUM SUA, ca nici o ALTA TARA, are 100 FOCOASE NUCLEARE STATIONATE IN EUROPA si NICI UN GUVERN EUROPEEEAN NU ESTE DERANJAT ABSOLULT DELOC.....nici un roman de asemenea nu pare deranjat de asta...nici un ONG din Romania nu pare deranjat....

  • Avatar comentarii

    User Șters 02.05.2023, 15:53

    Ca si comparatie cu Romania, SUA este o tara de 6 ori mai violenta la CATEGORIA CRIME CU PREMEDITARE, conform WIKIPEDIA, SUA avand o cifra de 21570 crime savarsite in 2022 comparativ cu ROMANIA care are o cifra de 281 crime savarsite in 2022.....Rata criminalitatii in SUA este de 6.5 la 100 de mii de locuitori, comparativ cu Romania care are 1.5 la 100 mii de locuitori.....INCA O DATA....EU NU INTELEG DE CE ROMANIA isi IA MEREU EXEMPLELE DE LA O TARA CA SUA, CARE REPET, sufera de o EPIDEMIE DE VIOLENTA ACUTA, O EPIDEMIE DE OBEZITATE, O EPIDEMIE A ARMELOR DE FOC, SI O EPIDEMIE A DROGURILOR PRESCRISE SI ILEGALE....De ce este SUA o tara EXEMPLU PENTRU ROMANIA? DE CE PRESA DIN ROMANIA PREIA STIRI DIN SUA? CE EXEMPLU VOR SA NE DEA? VOR SA SUFERIM DE ACELEASI EPIDEMII????????

ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 5 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!