Porsche „zburător” pe drumul spre Poiana Brașov

Un Porsche înmatriculat în București a „zburat” ieri dimineață de pe carosabil, într-o râpă, pe drumul spre Poiana Brașov.

Martorii au declarat că șoferul ar fi avut un comportament agresiv în trafic, efectuând depășiri în viteză pe linia continuă, în condițiile în care mașina de lux nu era echipată cu cauciucuri de iarnă, iar carosabilul era umed și alunecos, relatează publicația bizbrasov.ro.

Conform polițiștilor, în accident nu a mai fost implicat niciun alt autovehicul, iar șoferul și pasagerii au scăpat fără răni. Imaginile surprinse la fața locului arată că bolidul, evaluat la aproximativ 100.000 de euro, a suferit daune majore în urma impactului cu arborii din pădure.

Dezbateri în online după accident

Accidentul a generat o dezbatere amplă în mediul online.

Reacțiile utilizatorilor au variat de la îngrijorare și empatie față de persoanele aflate în mașină, la critici dure privind comportamentul șoferului.

Unii au făsut comentarii legate de marca mașinii, alții au sugerat că, uneori, posesorii unor astfel de bolizi dau dovadă de imprudență în trafic, taxând teribilismul la volan.

Reamintim că, în urmă cu un an, un șofer care conducea un Porsche a intrat în plin într-o mașină de Poliție, iar trei agenți au fost transportați la spital. Accidentul a avut loc pe o stradă din Borșa, județul Maramureș, chiar în noaptea de Crăciun, iar impactul devastator a fost filmat de o cameră de supraveghere. Unul dintre aceștia a intrat în comă după impactul cumplit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.