„Portugalia este următoarea Californie”. Angajații care lucrează la distanță pot aplica pentru noile vize destinate „nomazilor digitali”

 1 comentariu
Arhiva foto

Portugalia a prezentat cerințele sale pentru programul „vize pentru nomazii digitali”, care va debuta 30 octombrie. Pot aplica lucrătorii care au venituri de cel puțin patru ori mai mari decât salariul minim, ceea ce înseamnă minimum 2.800 de euro pe lună, conform Euronews.

Solicitanții pot trăi și lucra din Portugalia timp de un an sau pot aplica pentru rezidență și pot rămâne mai mult timp, conform Business Insider.

Se poate aplica la consulatul portughez din țara de baștină, în cazul nostru la Ambasada Portugaliei în România, sau la serviciul de imigrări al statului iberic.

Pe lângă dovada privind veniturile din ultimele trei luni, aplicanții trebuie să prezinte documentele privind rezidența fiscală și un contract de muncă, ori dovada autoangajării.

Unul dintre beneficiile programului este că participanții pot călători fără vize în interiorul zonei Schengen, o regiune cu 26 de țări din Europa.

  • Din spațiul Schengen fac parte aproape toate statele Uniunii Europene, cu excepția României, Bulgariei, Croației, Irlandei și Ciprului, iar din afara UE participă Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein.

Aflux de rezidenți

Portugalia a consemnat un aflux de rezidenți străini de când a apărut pandemia, mulți utilizând un tip de viză care asigură rezidență cetățenilor non-UE retrași, pensionați sau cu venituri pasive.

Aceasta permite aplicanților să facă doar 7.200 de euro anual, adică 600 de euro lunar, pentru a aplica.

Însă spre deosebire de vizele pentru nomazii digitali, aceste venituri trebuie să fie pasive, adică să vină din investiții precum acțiuni, imobiliare sau companii, spre deosebire de salariile lunare ale angajaților.

Costul mic al vieții și vremea bună

Popularitatea Portugaliei printre lucrătorii la distanță vine din mai multe motive: costul relativ mic al vieții, vremea caldă, abundența spațiilor de muncă colaborativă, conexiuni cu principalele orașe ale Europei și cunoașterea limbii engleze, spune Joana Mendonça, șefa departamentului legal al Global Citizen Solutions, o firmă axată pe imigrație.

„Portugalia este următoarea Californie”

Ezzedeen Soleiman, managing partener la Latitude Residency & Citizenship, spunea în luna mai că Portugalia este una dintre cele mai căutate pentru programele „golden visa” (vizele de aur - n.r.) pentru investitorii americani.

„Portugalia este următoarea Californie. Ai un uriaș talent care merge acolo, o uriașă bogăție care merge acolo”, spune acesta.

Comparație cu alte țări

Site-ul în cauză face și o comparație a vizelor pentru nomazii digitali din Portugalia cu programele similare din alte țări.

Spania și Italia sunt în curs de a legifera scheme similare privind vize pentru nomazii digitali, iar acestea vin cu cerințe de venituri lunare între 2.500 și 3.000 de euro pe lună, scrie Insider, care o citează pe Mendonça.

Viza Ungariei pentru nomazii digitali, numită formal „cartea albă”, vine cu o limită de venituri mai mică, de 2.000 de euro.

În partea opusă a spectrului, Malta solicită aplicanților venituri lunare de 2.700 de euro, însă participanții sunt complet scutiți de taxele locale pe venituri, făcând ca mica țară insulară să fie una dintre cele mai prietenoase din punct de vedere fiscal cu nomazii digitali.

În Olanda, un permis de rezidență pentru o persoană „autoangajată” este destinat liber-profesioniștilor a căror muncă este considerată vitală pentru economia țării. Aceștia trebuie să aibă un profit brut lunar de cel puțin 1.327,69 de euro.

Cerințele de viză variază în funcție de țară și tipul de venit, conform agenției de imigrație a Olandei.

Pro și contra

În timp ce susținătorii vizelor pentru nomazii digitali spun că aceste programe susțin economiile locale, anumiți critici sunt îngrijorați că un aflux de lucrători străini cu venituri mari duce la creșterea prețului locuințelor în zone unde populația deja are probleme cu inflația.

Mendonça nu crede însă că nomazii digitali sunt o problemă, deoarece aceștia nu caută în special marile orașe. Potrivit acesteia, în Portugalia este populară ca destinație Madeira.

„Cei care lucrează la distanță nu urmăresc în mod necesar centrele urbane mari, care sunt cele mai problematice în materie de preț al chiriilor. Cei mai mulți urmăresc să exploreze alte părți ale țării”, spune aceasta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    ivryernest 16.10.2022, 12:48

    Angajații "pot aplica" ? Ce să aplice ? Vreo compresă, ceva ? Poate, "să candideze" ? Parcă așa sună mai românește...

ALTE ȘTIRI
Camioane într-o parcare
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
MONDEN
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
Doctorul Mihail Pautov la „MediCool” | Foto: Antena 1
17:51
Ce se întâmplă cu emisiunea doctorului Mihail Pautov de la Antena 1. Anunț oficial despre „MediCool”
POLITIC
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
AnalizăExclusiv
18:00
Pe cine apără Laura Vicol în procesul lui Călin Georgescu și Horaţiu Potra: ,,Bună ziua dl. Președinte, credeți că e necesar să schimbăm cauciucurile?”
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate