Un strigăt care i-a salvat viața

Explozia, care a avut loc în satul Raron, Valais, Elveția, a fost atât de puternică încât a făcut ferestrele să tremure chiar și la sute de metri distanță, povestesc localnicii pentru sursa citată. În urma ei au rămas un garaj distrus și o viață luată. Iar pentru Laurențiu Luca-Stoenescu, un român de 59 de ani, au rămas câteva secunde bine întipărită în minte.

„Cu zece secunde înainte de explozie stăteam lângă Salvatore (…) Dacă nu mă mișcam în acel moment, eram mort”, își amintește bărbatul, cu ochii în lacrimi.

Luca-Stoenescu a avut noroc. Norocul că cineva l-a strigat și s-a îndepărtat de locul exploziei. Apoi s-a adăpostit în spatele unei grămezi de deșeuri din construcții exact în momentul în care s-a produs deflagrația.

„A fost o bubuitură cumplită. Îi datorez viața omului care m-a strigat”, mărturisește românul.

Dar prietenul său, Salvatore B., nu a fost la fel de norocos. Luca-Stoenescu a alergat imediat spre el, sperând să-l poată ajuta.

„Nu am văzut așa ceva în viața mea”, povestește românul, cu lacrimi în ochi.

Pentru Luca-Stoenescu, pierderea lui Salvatore este sfâșietoare. Cei doi erau mai mult decât colegi de muncă, erau prieteni apropiați, aproape ca frați.

Cât costă trei mici cu cartofi la Târgul de Crăciun Craiova 2025. Avem prețurile pentru sarmale, ciolan și papanași
Recomandări
Cât costă trei mici cu cartofi la Târgul de Crăciun Craiova 2025. Avem prețurile pentru sarmale, ciolan și papanași

„Ne-am cunoscut în decembrie, dar am devenit repede prieteni. Era un om extraordinar. Chiar și în timpul liber eram mereu împreună. Nu-mi vine să cred că nu-l voi mai vedea niciodată. Ce tocmai s-a întâmplat?”, spune el, încă în stare de șoc.

Nimeni nu știe ce s-a întâmplat

Autoritățile elvețiene nu au oferit încă detalii despre cauza exploziei. Nici Luca-Stoenescu nu își poate explica ce s-a întâmplat.

„Curățam un garaj care aparținea unui bărbat decedat. Nu am idee ce anume a explodat. Tot ce știu e că forța a fost uriașă”, mărturisește el.

Șeful său, care deținea garajul, a fost grav rănit și transportat de urgență la spital.

„Sper să se facă bine în curând”, spune românul.

Pentru el, acum urmează cea mai grea parte: să învețe să trăiască cu pierderea prietenului său.

„Trebuie să mă împac cu moartea lui Salvatore… și să văd cum merg mai departe”, concluzionează românul, cu vocea frântă. Durerea și șocul sunt copleșitoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.