Povestea teribilă a Raisei Carolan, supraviețuitoare a dezastrului de la Cernobîl: „În copilărie, am fost internată într-un azil de boli mintale pentru că aveam dizabilități fizice”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Născută în Belarus în 1993, la șapte ani de la dezastrul de la Cernobîl, Raisa Carolan a avut de mică multiple afecțiuni medicale cauzate de efectele radiațiilor, iar povestea ei impresionantă este cumva ca un drum teribil din întuneric spre lumină. Din cauza dizabilităților pe care le avea, părinții săi au abandonat-o la naștere. Și-a petrecut o mare parte din copilărie în orfelinate înainte de a veni în Irlanda prin programul „Chernobyl Children International”, fiind ulterior adoptată la vârsta de 10 ani de o familie din Meath. Până acum a suferit 25 de operații, iar în prezent lucrează la Google.
Cuprins:
Cum a ajuns în Irlanda
Raisa Carolan s-a destăinuit într-o discuție cu Libertatea, pe parcursul căreia a povestit cum a reușit să se ridice și să nu cedeze în ciuda dramelor și traumelor prin care a trecut ani în șir, să ajungă inclusiv să joace rugby pentru Irlanda și să lucreze pentru gigantul Google.
Primii ani ai vieții sale în Belarus au fost petrecuți în neglijare și frică. Practic, Raisa și-a început viața la un orfelinat din Belarus, fiind inclusiv internată într-un azil pentru boli psihice de către autorități pe motiv că avea dizabilități fizice. Raisa Carolan recunoaște că dacă nu ar fi fost adoptată în Irlanda de familia Carolan, probabil nu ar mai fi fost în viață.
În orfelinatele teribile din Belarus, unde întunericul, discriminarea și neglijarea erau constantele vieții ei de copil, singura bucurie era faptul că autoritățile o lăsau, ca și pe ceilalți copii, să se dea în leagăne: „Faptul că simțeam adierea vântului în păr mă scotea cumva din întunericul orfelinatului, fie și pentru o scurtă perioadă”. Raisa își amintește și cât de greu i-a fost să mănânce la șase ani prima înghețată din cauza despicăturii palatine și cum înghețata îi curgea din nas și din gură.
Deoarece s-a născut cu picioarele lipite și un picior strâmb, la un moment dat i-a fost amputat un membru. După ce a fost adusă în Irlanda prin programul „Chernobyl Children International”, a fost clar că Raisa avea nevoie de multă îngrijire medicală, iar irlandeza Ann Carolan a spus că dorea să o adopte pe fetiță pentru a-i oferi o viață mai bună. Procesul de adopție a durat doi ani.
„Eram lăsată într-un pătuț zi și noapte, rar hrănită”
Amintirile Raisei din perioada petrecută în orfelinatele din Belarus sunt teribile.
„Eram tratată prost și neglijată. M-am născut cu numeroase afecțiuni medicale și, din această cauză, eram privită cu dispreț de societate. Asta însemna că nu meritam să fiu tratată ca un om, deși eram doar un bebeluș și un copil. Amintirile mele de atunci includ faptul că eram lăsată într-un pătuț zi și noapte, rar hrănită, niciodată lăsată afară și niciodată lăsată să mă joc cu jucării. Doar când veneau vizitatori ni se permitea să intrăm în sala de joacă pentru a da impresia că eram tratați bine și că totul era minunat, dar nu era deloc așa. La un moment dat, am fost internată într-un azil de boli mintale pentru că aveam dizabilități fizice, iar acest lucru a fost considerat suficient pentru ca ei să mă trimită într-o instituție de psihiatrie”, a povestit Raisa Carolan pentru Libertatea.
Tânăra stabilită de peste două decenii în Irlanda a suferit 25 de operații pentru a trata multe dintre problemele de sănătate cu care s-a născut ca urmare a radiațiilor de la dezastrul de la Cernobîl și precizează că multe dintre operații au fost grele, deoarece au ținut-o la pat sau în casă săptămâni și luni întregi.
Totuși, cea mai grea a fost când mi-a fost amputat piciorul drept, deoarece nu numai că a trebuit să mă recuperez după asta, dar a trebuit să trec prin procesul de a obține o proteză de picior și de a învăța să merg și să alerg și toate lucrurile pe care majoritatea oamenilor le consideră de la sine înțelese. A fost o călătorie lungă și provocatoare atât mental, cât și fizic”, rememorează Raisa Carolan.
Și tot ea a explicat cu emoție ce a determinat-o să nu renunțe vreodată: „Conștientizarea faptului că mă aștepta o viață mai bună. Lumina de la capătul tunelului, ca să zic așa. Știam că toate aceste provocări îmi vor permite să duc o viață mai bună, mai sănătoasă și mai fericită. Știind că atât de mulți copii nu au avut aceeași șansă și nu au fost salvați, mă determină să trăiesc pentru ei și să fiu vocea lor, astfel încât să nu fie uitați. Când treci prin trauma și experiența pe care le-am trăit eu în viața și copilăria mea, poți alege fie să mergi pe calea negativă, fie să iei lucrurile pozitive și să faci ceva semnificativ pentru mine, pentru organizația caritabilă CCI și pentru copiii rămași în Belarus”.
„M-am temut mult timp că autoritățile îmi vor cere să mă întorc în Belarus”
Raisa mai dezvăluie că și speranța s-a conturat cu mare greutate în sufletul ei, deoarece chiar și după ce a fost adoptată, nu a crezut că este în siguranță: „M-am temut mereu că autoritățile îmi vor cere să mă întorc în Belarus. Așa că am trăit în frică ani, dar, cu asigurări constante și fără nicio acțiune din partea Belarusului, mi-am permis în cele din urmă să am speranță deplină și libertatea de a ști că sunt aici, în Irlanda, pentru totdeauna.
Raisa conștientizează perfect cum ce s-a întâmplat la Cernobîl afectează mai multe generații. „Am fost victima și supraviețuitoarea unei tragedii care a făcut ca viața mea să fie foarte diferită de cum ar fi trebuit să fie. Cred că statutul de victimă va rămâne întotdeauna, deoarece Cernobîl afectează mai multe generații și vedem supraviețuitori care au copii cu malformații congenitale, iar acest lucru s-ar putea întâmpla și în cazul meu, dacă voi avea vreodată copii. Există un risc ridicat, astfel încât Cernobîlul se transmite generației următoare și, fără nicio vină, acel copil este, de asemenea, următoarea victimă”, consideră Raisa Carolan.
„Profit la maximum de viața mea și mă bucur de fiecare zi”
Tânăra a făcut mai mult timp terapie și tehnici de calmare, ascultând de asemenea muzică pentru a reuși să gestioneze toate amintirile teribile din copilărie. Și spune că în continuare folosește tehnici ce o ajută în acest sens și merge în continuare la consiliere. „Încercarea de a avea o perspectivă pozitivă mă ajută foarte mult, de asemenea, precum și faptul că încerc să profit la maximum de viața mea și să mă bucur de fiecare zi”, adaugă tânăra.
În opinia Raisei Carolan, dezastrul de la Cernobîl a arătat că eșecurile catastrofale se produc atunci când se combină un proiect defectuos al reactorului, o cultură slabă a siguranței și lipsa de transparență. Acesta a evidențiat necesitatea unor sisteme care să țină cont de eroarea umană, de o supraveghere independentă puternică și de o planificare clară a situațiilor de urgență, demonstrând totodată că o comunicare sinceră în timpul crizelor poate salva vieți.
„În cele din urmă, dezastrul ne-a învățat că tehnologiile puternice sunt la fel de sigure pe cât sunt proiectate, gestionate și reglementate. De asemenea, a arătat lumii ce poate face energia nucleară atunci când lucrurile merg prost. Sperăm că acest lucru a învățat lumea să se gândească de două ori înainte de a folosi energia nucleară și să se asigure că aceasta este sigură, astfel încât nimic de genul acesta să nu se mai întâmple vreodată”, este de părere Raisa Carolan, supraviețuitoare a dezastrului de la Cernobîl din urmă cu 40 de ani.
