„Cu multă tristeţe am aflat vestea trecerii neaşteptate din această viaţă a regretatului pilot Adrian Iovan, urmare tragicului accident aviatic petrecut în Munţii Apuseni, care a îndurerat o ţară întreagă”, arată Patriarhul Daniel.
Conform Mediafax, Prefericitul spune despre Iovan că „profesionalismul, curajul, abnegaţia şi responsabilitatea împlinirii misiunilor încredinţate, dovedite de atâtea ori în timpul prestigioasei sale cariere de pilot, spiritul altruist şi dorinţa de a-şi ajuta semenii aflaţi în suferinţă sunt doar câteva dintre calităţile care l-au făcut atât de iubit de către familie, prieteni, colegi şi toţi cei care l-au cunoscut”.
„În acele momente dramatice, a încercat în primul rând să-i salveze pe cei care se aflau în avion cu preţul jertfei vieţii sale. În aceste momente grele de suferinţă şi durere pentru familie, prieteni, colegi şi pentru toţi cei care l-au cunoscut, vă adresăm tuturor cuvânt părintesc de alinare sufletească şi vă încredinţam de întreaga noastră compasiune”, mai spune PF Daniel.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat luni după-amiază într-o zonă muntoasă accidentată de la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. După accident, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor. Cadrele medicale mergeau de la Bucureşti la Oradea pentru a preleva ficatul unui donator ce suferise un accident vascular cerebral.
Citeşte şi:  SFÂŞIETOR! Citeşti şi plângi, citeşti şi plângi. Cadoul lui Iovan pentru Albert TE VA FACE SĂ SUSPINI DE JALE Din spatele gratiilor, GIGI BECALI A FĂCUT UN GEST SUPERB după drama din Apuseni. Mutarea sa MERITĂ TOT RESPECTUL  
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.