De Valentina Postelnicu,

UPDATE ora 23.00 Premierul Viorica Dăncilă a avut, la New York, în contextul vizitei de lucru în SUA, o întrevedere cu reprezentanţii Băncii Mondiale, la finalul căreia a fost semnat Acordul de împrumut destinat creşterii accesului cetăţenilor la servicii de asistenţă medicală primară şi promovării serviciilor medicale preventive, în special în zonele mai puţin dezvoltate, în valoare de 500 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, programul vizează, de asemenea, creşterea accesului la serviciile medicale asigurate de medicii de familie şi îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor din sectorul sanitar.

Sursa citată menţionează că acordul de împrumut în valoare de 500 de milioane de euro a fost semnat în numele României de către ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi în numele Băncii Mondiale de către Tatiana Proskuryakova, manager de ţară pentru România şi Ungaria.

Potrivit unui comunicat oficial al Execuvului, agenda primei zile a vizitei cuprinde o serie de întâlniri cu autorităţi locale, cu membri ai conducerii Băncii Mondiale, dar şi participarea la ceremonia de semnare a Acordului de împrumut destinat „Programului pe bază de rezultate (tip PforR) în sectorul sanitar” dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Totodată, şefa Guvernului va participa, la sediul ONU, la Dialogul liderilor pe tema răspunsurilor strategice pentru combaterea terorismului.

Potrivit programului de lucru al premierului, Dăncilă va avea, luni, în cadrul vizitei de lucru în SUA, la ora 11,00 (ora locală), o întrevedere cu Steven Fulop, primarul oraşului Jersey, la sediul Misiunii Permanente a României la ONU.

Ulterior, Dăncilă se va întâlni cu Ezra Friedlander, preşedintele Comisiei de Comemorare a Acordului de Pace de la Camp David între Egipt şi Israel.

Premierul va avea o întrevedere şi cu conducerea Băncii Mondiale, iar apoi va participa la ceremonia de semnare a Acordului de împrumut destinat „Programului pe bază de rezultate (tip PforR) în sectorul sanitar”, dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Cum arată Guvernul Orban, după ultimele negocieri din Parlament. Lista cu miniștri
Recomandări

Cum arată Guvernul Orban, după ultimele negocieri din Parlament. Lista cu miniștri

Documentul va fi semnat, din partea României, de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi din partea BM de Tatiana Proskuryakova, manager de ţară pentru România şi Ungaria, în regiunea Europa şi Asia Centrală a Băncii Mondiale.

Viorica Dăncilă se va întâlni şi cu preşedintele Consiliului de Administraţie al American Jewish Committee (AJC), David Harris, şi va participa la un prânz de lucru organizat de AJC.

Ulterior, premierul român va fi prezent la Dialogul liderilor pe tema răspunsurilor strategice pentru combaterea terorismului şi la „Gala Dinner” oferită de Arthur Schneier, rabinul şef al SUA.

AmCham România neagă implicarea în organizarea vizitei premierului român în SUA

Camera de Comerţ Americană în România a transmis, duminică, într-un comunicat de presă, că nu este implicată în organizarea vizitei premierului Viorica Dăncilă în Statele Unite.

Polițistul care a anunțat primul că „fetele dispărute din Caracal au fost găsite arse” este același care a vorbit ultimul cu Alexandra de pe un număr privat!
Recomandări

Polițistul care a anunțat primul că „fetele dispărute din Caracal au fost găsite arse” este același care a vorbit ultimul cu Alexandra de pe un număr privat!

Premierul, ministrul de Externe Ramona Mănescu şi ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici vor participa la un eveniment, pe 27 septembrie, la New York, organizat de o asociație cu un nume asemănător.

„Pentru a răspunde la întrebările legate de mass-media şi pentru a evita orice potenţial confuzie la nivelul opiniei publice şi al comunităţii de afaceri, AmCham România – Camera americană de comerţ din România – neagă să fie implicată în organizarea vizitei premierului român în SUA şi solicitată în acest sens. AmCham România nu are o relaţie structurală sau de colaborare cu asociaţia cu nume similar, citat în anunţurile privind calendarul de vizite al premierului din SUA. Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa vizitelor din SUA ale altor politicieni”, se arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.

Diana Belbiță s-a supărat pe români și va reprezenta Canada: "În România voi veni doar în vizită"
GSP.RO

Diana Belbiță s-a supărat pe români și va reprezenta Canada: "În România voi veni doar în vizită"

Horoscop 22 octombrie 2019. Pentru Săgetători, există riscul unor conflicte cu prietenii
HOROSCOP

Horoscop 22 octombrie 2019. Pentru Săgetători, există riscul unor conflicte cu prietenii