Loviturile au vizat Biserica Sfânta Familie, omorând două persoane și rănind altele, inclusiv pe parohul bisericii.

Părintele Gabriel Romanelli era foarte apropiat de regretatul Papă Francisc, cei doi vorbind în fiecare seară de la începutul masacrului israelian din Gaza.

Biserica a fost avariată în atacul care, potrivit martorilor, ar fi fost cauzat de obuze trase de un tanc israelian.

Inițial, părintele Romanelli a declarat că nimeni nu a murit în atacul israelian, însă medicii de la Spitalul Al-Ahli din Gaza au confirmat decesul a două femei.

Imagini publicate de fotograful palestinian Abdalaziz Khalil îl arată pe preot în timp ce primește îngrijiri medicale. Piciorul drept îi este bandajat, dar în rest pare că se află în stare bună.

Fadel Naem, directorul interimar al Spitalului Al-Ahli, a declarat că în momentul atacului atât creștini, cât și musulmani se adăposteau în incinta bisericii.

Printre aceștia se aflau și mai mulți copii cu dizabilități. Se înțelege că unul dintre acești copii a fost de asemenea rănit.

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a acuzat Israelul pentru atacul asupra bisericii.

„Atacurile asupra populației civile pe care Israelul le comite de luni de zile sunt inacceptabile. Nicio acțiune militară nu poate justifica un astfel de comportament”, a spus Meloni.

Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, a numit atacul „un act grav împotriva unui lăcaș de cult creștin”, adăugând că „a venit timpul să ne oprim și să găsim pacea”. „Atacurile armatei israeliene asupra populației civile din Gaza nu mai sunt acceptabile”, a scris el pe platforma X.

Raidul a avut loc în contextul în care agenția de apărare civilă din Gaza a raportat că loviturile israeliene au ucis 22 de persoane în întreaga regiune palestiniană astăzi.

Din populația de două milioane de locuitori a Gazei, aproximativ 1.000 sunt creștini.

Majoritatea sunt ortodocși, dar potrivit Patriarhatului Latin, aproximativ 135 dintre ei sunt catolici.

Încă din primele zile ale războiului, membrii comunității catolice s-au adăpostit în complexul Bisericii Sfânta Familie din Gaza, iar unii creștini ortodocși s-au refugiat și ei acolo.

Papa Francisc a cerut în repetate rânduri încetarea războiului.

În ultimul său mesaj de Paște, cu o zi înainte de moartea sa, pe 21 aprilie, Suveranul Pontif a condamnat „situația umanitară deplorabilă” din teritoriile palestiniene.

Atacurile Israelului în întreaga Fâșie Gaza au continuat și ieri, când 80 de palestinieni au fost uciși la răsăritul soarelui.

Cel puțin 25 de persoane aflate într-un centru de distribuție a alimentelor din Gaza au murit într-o busculadă, în apropierea Fundației Umanitare Gaza, susținută de SUA și Israel.

Directoarea executivă a UNICEF, Catherine Russell, a declarat că, în medie, 28 de copii sunt uciși zilnic în Gaza de la izbucnirea războiului, pe 7 octombrie 2023.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.