Președinția a confirmat spitalizarea lui Bolsonaro, precizând într-un comunicat că acesta este supus unor „investigații diverse”, din cauza unor dureri abdominale. Încă nu este clar dacă președintele brazilian va fi operat.

Reprezentanții spitalului au precizat că Jair Bolsonaro este „în stare stabilă” și a fost internat cu o suspiciune de afecțiune „subocluzivă intestinală”. Iar chirurgul Antonio Luiz Macedo, cel care l-a mai operat pe președintele brazilian, a declarat pentru site-ul de știri UOL că Bolsonaro va fi supus mai multor analize, inclusiv o tomografie, din cauza posibilei ocluzii intestinale.

Într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter, Bolsonaro precizează că a început să se simtă rău după prânzul de duminică și că i se fac investigații medicale pentru o eventuală intervenție chirurgicală.

Nu este prima dată când Jair Bolsonaro este internat de urgență. În septembrie 2018 a fost spitalizat în urma unei tentative de asasinat din timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Iar de atunci a suferit cel puțin patru intervenții chirurgicale la nivelul sistemului digestiv, din cauza unei probleme abdominale care poate duce la o ocluzie intestinală.

Politicianul de extremă dreapta, aflat în funcție din 2019, a mai fost tratat pentru aceeași problemă în iulie 2021, la Spitalul Vila Nova Star din Sao Paulo.

Din cauza problemelor de sănătate, Jair Bolsonaro a fost nevoit să-și întrerupă vacanța pe care o petrecea în această perioadă în statul Santa Catarina, în sudul Braziliei.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.