Curtea de Apel Bucureşti a admis, miercuri seară, propunerea procurorilor Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi a dispus arestarea preventivă a lui Szőcs Zoltán pentru 30 de zile, anunţă Mediafax.
Decizia instanţei nu este definitivă, ci poate fi contestată de preşedintele „Mişcării de Tineret 64 de Comitate” Transilvania la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) l-au reţinut, marţi noapte, pe Szőcs Zoltán pentru instigare la săvârşirea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive.
DIICOT a arătat, într-un comunicat de presă, că în 10 octombrie, Szőcs Zoltán i-a instigat pe membrii celulei Târgu Secuiesc a Mişcării de Tineret 64 de Comitate” Transilvania să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, la Târgu Secuiesc, pe parcursul desfăşurării manifestaţiei prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.
„Există suspiciunea rezonabilă că, în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naţionalist-extremistă «Mişcarea de Tineret 64 de Comitate» – HVIM le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violenţă îndreptate împotriva cetăţenilor români şi a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităţilor române în actul de exercitare a puterii de stat în zona aşa-zisului «Ţinut Secuiesc», ca etapă a procesului ce vizează refacerea «Ungariei Mari», în calitate de preşedinte al HVIM Transilvania, la data de 10.10.2015, în cadrul unei şedinţe la care au participat membrii structurilor locale ale extensiilor în România ale HVIM, suspectul S. Z. i-a instigat pe membrii celulei Târgu Secuiesc a HVIM Transilvania să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, pe raza judeţului Covasna, în timpul manifestaţiilor prilejuite de sărbătorirea de către cetăţenii români a Zilei Naţionale de 1 Decembrie, inculpatul Beke Istvan Attila, membru marcant al respectivei formaţiuni naţionalist-extremiste concluzionând: «Facem»”, se arată în comunicatul DIICOT.
În calitatea deţinută de preşedinte al „Mişcării de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) Transilvania, la data de 10 octombrie 2015, Szocs Zoltan le-a trasat membrilor celulei Târgu Secuiesc a HVIM ca „de 1 Decembrie……să montaţi vreo 20 de bucăţi….cu un cronometru…..vă închipuiţi, tocmai când defilează……trebuie făcut în aşa fel încât să se aprindă mai multe simultan….ar fi mişto să fie fum, ar fi o bombă bună…..parcă văd cum se vor arunca la pământ, n-or să mai facă niciodată, ar fi ceva ce ar difuza şi BBC-ul….toată lumea ar vorbi de noi……să se atragă atenţia asupra Tg.Secuiesc, să se vadă că celor de aici nu le este teamă…..trebuie să facem în aşa fel încât să avem mâinile curate în ziua respectivă.…să fiţi plecaţi undeva….totul trebuie să pornească la statuie, acolo să se capteze semnalul pentru toate, de acolo să pornească totul, acolo să fie primul contact, când se conectează cu antena….acolo unde se duc ei ar trebui să facem……ori la Sfântu, ori în Ciuc….. trebuie să facem o încercare……”, se arată în documentele anchetatorilor.
Potrivit aceloraşi documente, procurorii DIICOT susţin că Szőcs folosea cuvântul „pizza” pentru a desemna un dispozitiv exploziv improvizat. Astfel, el le spunea membrilor grupării din Târgu Secuiesc: „nu mănânci pizza cu poftă, doar o guşti, vezi cum e…mai ales dacă ai reţeta care trebuie pentru pizza.…înainte să muşcaţi o bucată mare trebuie să vedeţi cum se poate muşca o felie….”.
În 13 octombrie, Szőcs Zoltán a părăsit România, revenind în ţară în 20 decembrie 2015.
„Ulterior acestui moment, suspectul S. Z. a efectuat demersuri de contactare a membrilor familiei inculpatului Beke Istvan Attila şi a celorlalţi participanţi la şedinţa din data de 10.10.2015 în vederea adoptării unei poziţii publice unitare cu privire la evenimentele ce au precedat momentul arestării inculpatului Beke Istvan Attila”, arată DIICOT.
Procurorii DIICOT au făcut marţi patru percheziţii la domiciliul şi reşedinţele lui Szőcs, acesta fiind adus, marţi seară, la audieri la sediul DIICOT – Structura Centrală.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Szőcs Zoltán a fost ridicat de anchetatori de la locuinţa primarului comunei Breţcu, judeţul Covasna, fiica acestuia fiind concubina liderului „Mişcării de Tineret 64 de Comitate”.
Cetăţeanul român de etnie maghiară Beke Istvan Attila, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat preventiv în 1 decembrie, de Curtea de Apel Bucureşti, la cererea procurorilor DIICOT, care îl acuză de tentativă la infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi nerespectarea regimului materiilor explozive.
Potrivit anchetatorilor, Beke, membru marcant al extensiei în România a structurii naţionalist-extremiste „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, ar fi intenţionat să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care urmărea să îl detoneze în public, la Târgu Secuiesc, pe parcursul desfăşurării manifestaţiei prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.
Anchetatorii au găsit la percheziţiile făcute în imobilul folosit de Beke Istvan Attila sute de materii explozive, dispozive electronice care permiteau acţionarea de la distanţă, două dispozitive militare de vedere pe timp de noapte, dar şi un poligon de tragere, potrivit unor surse judiciare.
Procurorii au arătat, în referatul cu propunerea de arestare, că în 10 octombrie, în judeţul Covasna, a avut loc o întâlnire a mai multor membri HVIM, la care s-a propus amplasarea şi detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat pe timpul desfăşurării manifestaţiei prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie 2015 la Târgu Secuiesc, cel care a făcut propunerea spunând că are o cutie de petarde acasă ce poate fi folosită în acest sens.
În timpul întâlnirii s-ar fi convenit ca dispozitivul să fie realizat de Beke Istvan, care se pricepe la electronică, iar apoi acesta să îl amplaseze într-un coş de gunoi din centrul municipiului Târgu Secuiesc, aproape de traseul de deplasare al paradei militare.
Beke Istvan a declarat în faţa procurorilor DIICOT că discuţiile interceptate de SRI în care se plănuia confecţionarea unui dispozitiv exploziv improvizat şi detonarea în public, la manifestările de Ziua Naţională organizate la Târgu Secuiesc, sunt „prostii” şi că nu intenţiona să facă aşa ceva, potrivit referatului.
„Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” (Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgalom – HVIM) este o grupare ungară de extremă-dreapta care militează pentru unificarea comunităţilor maghiare din afara Ungariei şi pentru revizuirea Tratatului Trianon, din anul 1920. Titulatura organizaţiei radicale se referă la Ungaria Mare, care avea 64 de districte.
Gruparea a respins, pe 1 decembrie, acuzaţiile anchetatorilor români conform cărora Beke Istvan ar fi încercat să detoneze o bombă la Târgu Secuiesc, pe parcursul manifestărilor de Ziua Naţională a României.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro