Preşedinţii României, Lituaniei şi Poloniei, declaraţie comună pentru poporul din Belarus: “Oferim expertiza noastră pentru reforme politice şi economice”

Comentează

Președinții României, Poloniei şi Lituaniei au semnat o declaraţie comună privind situaţia din Belarus şi fac apel la Uniunea Europeană să propună un pachet de asistență pentru “transformarea economică a Belarusului democratic”, conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Reprezentanţii celor trei ţări se oferă să pună la dispoziţie autorităţilor de la Minsk expertiza și know-how-ul pentru parcursul de reforme politice și economice.

Declarația președinților Lituaniei, Poloniei și României: Propunere pentru un Belarus democratic

Noi, Președinții Lituaniei, Poloniei și României, ca state membre ale Uniunii Europene:

  • susținând ferm libertatea și promovarea principiilor democratice,
  • evidențiind că alegerile libere, corecte și transparente sunt un drept democratic fundamental al oricărei națiuni,
  • recunoscând drept legitime rezultatele alegerilor doar dacă acestea sunt organizate în conformitate cu Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și sunt monitorizate internațional,
  • admițând explicit că nimeni altcineva decât Poporul Belarusului are dreptul de a decide destinul pentru țara sa,
  • reasigurând asupra respectului nostru pentru o astfel de decizie realizată pe baze legitime,
  • înțelegând că un Belarus prosper, construit pe încredere socială și o viziune comună, este esențial pentru o Europă mai stabilă și mai sigură,

Ne declarăm voința să susținem Poporul Belarusului în construirea unui parcurs democratic, printr-o conducere de stat aleasă democratic, o societate civilă liberă, prin economie de piață și prin statul de drept;

Oferim expertiza noastră și know-how-ul pentru parcursul de reforme politice și economice, pentru construirea de instituții independente și pentru asigurarea unui mediu unde respectul pentru drepturile omului și libertatea de expresie sunt o normă fundamentală de neclintit a societății;

Credem că, în demersul de sprijinire a Poporului Belarusului, este util ca Uniunea Europeană - ca putere economică globală majoră - să propună un pachet de asistență pentru transformarea economică a Belarusului democratic. Pachetul ar trebui să includă, inter alia:

  • facilitarea comerțului cu Uniunea Europeană și asistență pentru negocierile de aderare la Organizația Mondială a Comerțului;
  • un regim liberalizat de vize, atunci când vor fi întrunite condițiile necesare;
  • asistență pentru diversificarea sectorului energetic și pentru securitatea energetică a Belarusului;
  • acces la resursele financiare pentru restructurarea și lansarea economiei belaruse de tip liberal;
  • prezență și activitate sporite ale Instituțiilor Financiare Internaționale pentru reformarea economiei belaruse și pentru sporirea investițiilor.

Adresăm un apel către Comunitatea Internațională de a se alătura Uniunii Europene și Statelor sale Membre în demersul de a pregăti o agendă pozitivă pentru Belarus, împreună cu un pachet de sprijin pentru tranziția politică, economică și socială a țării.

Parlamentul European nu-l mai recunoaşte pe Lukaşenko drept preşedinte

Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie prin care nu-l mai recunoaşte pe Alexandr Lukaşenko drept preşedinte al Belarusului. De asemenea, mai multe state membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), printre care şi România, au constituit o misiune de experţi independenţi pentru investigarea încălcării drepturilor omului şi fraudelor electorale în Belarus.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
 Secția ATI din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București funcționează la capacitate maximă. Foto: Hepta
21:00
Criza marilor arși din București: niciun loc liber în spitale. Ce decizie s-a luat după explozia din sectorul 5
conferinta justitie timisoara
Analiză
20:00
Fostul șef al DNA Crin Bologa, radiografie dură a statului de drept din România: „Am ajuns la o democrație cu epoleți”. Judecătoarea CSM Grațiela Milu crede că e nevoie de sprijin internațional
MONDEN
Arnaud Denis a murit. Actorul de 43 de ani a fost eutanasiat după o operație devastatoare. Sursă foto:Facebook/Arnaud Denis.
21:20
Actorul Arnaud Denis a fost eutanasiat la 43 de ani, după o operație care i-a distrus viața
Canalul Siret - Bărăgan
20:51
Cum arată Canalul Siret - Bărăgan, care ar iriga peste 700.000 de hectare. Dan Negru: „40 de ani de când e așa”
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:23
Ce a spus premierul desemnat Siegfried Mureșan în şedința PNL ținută la Parlament cu 9 zile înaintea votului de învestitură
 Colaj : Mirabela Gradinaru la New York, cu ocazia adunării ONU 21-septembrie-2026, participă la un eveniment organizat de fundașia Melaniei Trump, este îmbrăctă într-un cosutm de culoare bej
09:30
Mirabela Grădinaru, invitată la un dejun oferit de Melania Trump. Partenera președintelui României are program separat
Ultimele știri
23:22
Decizie majoră la Bruxelles: UE îi elimină de pe lista sancțiunilor pe miliardarii ruși Alisher Usmanov și Mikhail Fridman
23:21
Republica Moldova declară stare de urgență în energie și apă pentru 60 de zile, pe fondul secetei și scumpirii carburanților
23:00
Un român acuzat de uciderea unei foste campioane la scrimă din Belgia ajunge în fața justiției, după ce a fost prins la furat de roșii și castraveți în Franța
23:00
5 știri Economic: Motorina și gazul s-au scumpit enorm. În condițiile astea, hai să vorbim despre ce ne mai permitem
TRENDING
16:41
Modificări importante în grila Antenei 1. Zilele în care Asia Express și Insula Iubiri nu vor fi difuzate
20:25
Stenograme DIICOT. Călin Georgescu: „Misiunea mea a fost să-i deconspir. Tot sistemul! Inclusiv pe Simion”
21:50
Horoscop 23 septembrie 2026. Peștii culeg unele beneficii de pe urma unor colaborări, a unor afaceri sau indirect, prin partenerul de cuplu
13:22
Chinezii au lansat un „ucigaș de Tesla Model 3” care costă 25.500 de euro și are o autonomie de 900 km
Ce înseamnă YKK, literele de pe fermoarele din întreaga lume. Sursă foto: Profimedia.
20:08
De la ce vin cele trei litere gravate pe jumătate din fermoarele din întreaga lume
Misterul din spatele anesteziei generale: ce au descoperit cercetătorii când au scanat creierul pacienților „deconectați”. Foto: Getty Images
19:58
Unul dintre marile mistere nerezolvate ale științei: ce dezvăluie anestezia generală despre creier
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
19:30
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Femeie ucisă de un vânător care a confundat-o cu o căprioară, în SUA. Sursă foto: Hepta.
18:40
O mamă de 39 de ani a fost împușcată mortal de un vânător care a crezut că țintea o căprioară, în SUA
Un alergător pasionat a fost nevoit să inhaleze un nor dens de fum de eșapament în timp ce aștepta să traverseze strada. Sursă foto Shutterstock
18:26
Cât de periculos este să faci sport în aer poluat. Ce spun cercetările
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
17:49
Încă șapte persoane implicate în violenţele de la protestul oierilor au fost reţinute, după percheziții în București și 15 județe
Judecătorul Vlad Andriescu, de la Secția I Penală a Tribunalului București, este magistratul care a dispus plasarea sub control judiciar a lui Călin Georgescu. Sursă Libertatea
17:33
Cine este judecătorul care l-a plasat pe Călin Georgescu sub control judiciar. Vlad Andriescu a avut pe masă și dosarul lui Dan Dungaciu
Am vizitat Muzeul Căilor Ferate Române din București
Reportaj
16:00
Comoara ascunsă a Bucureștiului: locomotive de 150 de ani și povești care au schimbat România
Horia Chiș
Exclusiv
16:00
De ce a fost condamnat la 6 ani și șase luni de detenție directorul de închisoare care se lăuda că are „o reputație impecabilă, poate cea mai nepătată din tot sistemul”
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
09:30
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
07:00
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB