Băiatul, elev în clasa a IX-a la Colegiul tehnic Traian Vuia din Oradea, este acuzat că, pe 15 noiembrie, înainte cu câteva zile de atacul comis de prietena lui, ar fi introdus un cuțit în școală și l-ar fi purtat ostentativ în incinta unității de învățământ, potrivit procuroarei Cristina Șimon, prim-procuror adjunct și purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Mai mulți elevi din acel colegiu l-au fotografiat cu cuțitul în mână, imaginile ajungând, potrivit unor surse, pe rețelele de socializare.

Aceste informații au ieșit la iveală în cadrul audierilor în cazul elevei de 16 ani care l-a înjunghiat pe un pedagog de 41 de ani, chiar în biroul directorului școlii.

Adolescentul este chiar cel pe care victima l-a găsit în camera fetei din internat, noaptea, după ora stingerii. După acel incident, băiatul a plecat din internat.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au hotărât să-l rețină pe băiat, pentru 24 de ore. Ulterior, anchetatorii nu au cerut o altă măsură preventivă – ținându-se cont de limitele pedepsei prevăzute pentru fapta de care este acuzat tânărul -, astfel că acesta este cercetat în prezent în libertate.

Eleva de 16 ani care și-a înjunghiat pedagogul în biroul directoarei liceului pe 27 noiembrie a fost reținută, fiind ulterior arestată preventiv pentru 30 de zile, pentru tentativă de omor.

Pedagogul înjunghiat de elevă a fost operat de urgență, după ce cuțitul i-a atins traheea și plămânul stâng.

Eleva este în clasa a X-a, la profesională, și era cazată în internatul liceului.

FOTO: Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea – Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (24)
Avatar comentarii

mica 02.12.2023, 10:11

Tinerii din ziua de azi nu mai au empatie.

Avatar comentarii

Narcisu 02.12.2023, 10:54

Probabil și el are aceleași metehne,deci sa injunghi pe cineva oriunde este ceva normal ..

Avatar comentarii

VioC2023 02.12.2023, 10:56

La 15 ani se poarta ca infractorii...

Vezi toate comentariile (24)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.