În lunga scrisoare, fata își cerea scuze pentru toate neplăcerile create și îi cerea să se împace. În ciuda cuvintelor emoționante și a declarațiilor de dragoste pe care i le-a scris, Nick nu a fost impresionat de scrisoare și s-a decis să expună pe Internet greșelile gramaticale și cele de logică pe care le-a făcut fosta lui iubită.

Fără să stea prea mult pe gânduri, băiatul a corectat cu un marker roșu cele patru pagini ale scrisorii, apoi a postat-o pe toate mediile de socializare.

Lutz a semnalat toate greșelile de exprimare și de ortografie și a dat scrisorii nota 4 (D în sistemul de punctare american), pe motiv că „introducerea este prea lungă, deznodământul prea scurt, povestea se bazează pe ipoteze fără susținere”.

„Dacă vrei să te cred, ar trebui să vii cu dovezi, nu cu vorbe”, mai precizează el. „Pretinzi că nu m-ai înșelat, dar recunoști în același timp că vina îți aparține. Ar trebui să nu te mai contrazici dacă vrei o șansă”.

Nick Lutzși-a încheiat mesajul sarcastic: „Poți reface lucrarea pentru o notă de trecere”.

După ce a postat scrisoarea pe Internet, mesajul lui s-a viralizat instant. Alți utilizatori au găsit și alte greșeli în scrisoare, au sugerat că ar trebui să fie invitat în show-uri de televiziune, iar o tânără chiar i-a propus o întâlnire romantică.

Intra pe Unica.ro pentru imaginile cu scrisoarea

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI