Prințul Harry îl critică pe Donald Trump pentru declarațiile privind Afganistanul: „Am luptat acolo. Numai Regatul Unit a avut 457 de militari uciși”

Comentează

Prințul Harry îl critică dur pe Donald Trump, după declarațiile controversate privind trupele NATO din Afganistan. Ducele spune că doar Marea Britanie a pierdut peste 450 de militari pe frontul din Afganistan, iar el a luptat acolo.

Prințul Harry a criticat dur declarațiile lui Trump privind implicarea NATO în Afganistan

Prințul Harry l-a criticat pe fostul președinte american Donald Trump pentru afirmațiile false referitoare la implicarea trupelor britanice în conflictul din Afganistan, relatează BBC și The Independent.

Ducele, fost copilot mitralior în Army Air Corps, cu două misiuni în prima linie în Afganistan, a declarat că „sacrificiile” britanicilor care au luptat și murit acolo „merită să fie menționate cu respect și adevăr”.

Prințul Harry amintește de momentele în care a luptat în Afganistan

Într-o declarație publicată vineri, 23 ianuarie 2026, Prințul Harry a amintit sacrificiile făcute de trupele britanice în Afganistan.

„În 2001, NATO a invocat Articolul 5 pentru prima și singura dată în istorie. Toate națiunile aliate au fost obligate să sprijine Statele Unite în Afganistan, pentru securitatea noastră comună. Aliații au răspuns acelui apel”, a transmis Harry.

Prințul Harry a reamintit și de copiii care au rămas fătă părinți și mamele și tații care și-au îngropat fiii după conflictele armate din Afganistan.

„Mii de vieți au fost schimbate pentru totdeauna. Mame și tați și-au îngropat fiii și fiicele. Copiii au rămas fără părinți. Familiile resimt în continuare costul acestor pierderi. Aceste sacrificii merită să fie menționate cu respect și adevăr, întrucât rămânem uniți în apărarea diplomației și păcii”, a mai spus prințul Harry.

Peste 1.000 de soldați au murit în conflictul de la începutul anului 2001

Conform Help for Heroes, peste 1.100 de soldați din coaliția non-americană au murit în conflictul început în 2001, majoritatea provenind din țări NATO. În același timp, peste 2.300 de membri ai forțelor armate americane și-au pierdut viața în Afganistan.

Prim-ministrul britanic a declarat că nu va uita niciodată „curajul, vitejia și sacrificiul” celor 457 de soldați britanici care și-au pierdut viața în Afganistan, în timp ce fostul premier Tony Blair, cel care a trimis trupele britanice în 2001, a transmis printr-un purtător de cuvânt: „Tony Blair știe – și va aminti mereu cu profundă recunoștință – contribuția enormă și sacrificiul făcut de trupele britanice în Afganistan, pe linia frontului luptei împotriva terorismului, după atacurile din 11 septembrie asupra Statelor Unite”.

Declarațiile lui Trump cu privire la implicarea NATO au stârnit un val de reacții

Declarațiile lui Trump, făcute într-un interviu pentru Fox News, au stârnit revolta aliaților NATO. Fostul președinte american a susținut că aliații au evitat frontul în conflictul din Afganistan și a sugerat că nu este sigur dacă alianța ar fi de ajutor în caz de nevoie.

Aceste afirmații au fost aspru criticate de oficiali și veterani britanici. În timpul interviului, Trump a afirmat că trupele aliate „au stat puțin departe de linia frontului” și că Statele Unite „nu au avut niciodată nevoie” de partenerii din NATO, deși alianța a fost invocată de SUA pentru prima dată în urma atacurilor din 11 septembrie 2001.

Donald Trump a sugerat în trecut că Harry ar trebui să fie deportat din SUA

Conflicte între președintele american și prințul Harry au mai existat în trecut. La începutul anului 2024, Trump sugera că prințul Harry ar trebui să fie deportat în Marea Britanie.

Ducele locuiește în prezent în California, alături de soția lui. Prințul și Meghan Markle au părăsit Regatul Unit la începutul anului 2020. Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat în martie 2024 că prințul Harry ar putea fi deportat din cauza îngrijorărilor legate de eligibilitatea vizei sale în SUA.

Întregul scandal a pornit după ce Harry a vorbit despre consumul de droguri din trecut, dezvăluiri fiind făcute în memoriile sale, relatează NBC News.

Întrebat atunci dacă Harry ar beneficia de „privilegii speciale” în cazul în care s-ar dovedi că a mințit în cererea sa, Trump a răspuns: „Nu. Va trebui să vedem dacă ei știu ceva despre droguri și, dacă a mințit, vor trebui să ia măsurile corespunzătoare”.

Când a fost întrebat ce ar implica aceste „măsuri corespunzătoare” și dacă ar include deportarea, Trump a spus: „Oh, nu știu. Va trebui să îmi spuneți voi. Doar trebuie să îmi spuneți. Ai fi crezut că ar fi știut asta de mult timp”.

Donald Trump, atac dur la adresa soției prințului Harry

Ulterior, Donald Trump s-a răzgândit cu privire la deportarea prințului Harry, însă a formulat un atac subtile la adresa actriței Meghan Markle, actuala soție a prințului. Într-un interviu acordat pentru New York Post un an mai târziu, Trump declara că nu intenționează să-l deporteze pe prințul Harry, care locuiește în Montecito alături de soția sa, Meghan Markle.

„Nu vreau să fac asta”, a spus Trump atunci. „Îl las în pace. Are deja destule probleme cu soția lui. E groaznică”, a mai adăugat președintele.

Președintele a continuat și a mai precizat că „bietul Harry” este „sub papucul” lui Markle. Trump nu a susținut mutarea prințului Harry în SUA încă de la început.

„Nu mi-a plăcut ideea că li s-a oferit securitate în SUA când au venit aici”, a spus Trump în 2023 la o emisiune radio cu Hugh Hewitt, făcând referire la tensiunile dintre cuplul regal și familia regală britanică, potrivit The Hill.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
calendar-zile-libere-2027
11 oct.
Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
11 oct.
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
11 oct.
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
11 oct.
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
Luca Niculescu, îmbrăcat într-un sacou negru, o cămașă albă și o cravată neagră cu buline albe, ținând mâinile apropiate de corp și în fața trunchiului, cu o foaie de hârtie în mână
06:23
Luca Niculescu continuă consultările pentru formarea Guvernului. Programul întâlnirilor de luni și data la care va fi prezentată lista miniștrilor
rares-bogdan
11 oct.
Rareș Bogdan susține că tabăra PNL pregătită să voteze Guvernul crește: „Suntem 25 și e posibil să ajungem la 28”
Ultimele știri
07:01
Același produs, prețuri diferite în funcție de client: Inteligența artificială ar putea schimba prețurile la raft și la restaurantele fast-food
ExclusivAnaliză
07:00
Ce pedeapsă și-a negociat comisarul care a ordonat distrugerea în secret a arhivei de la Poliția Ploiești. Actele scăpate din foc au fost terminate de apă
06:47
Conducerea PSD se reunește pentru a decide susținerea Guvernului Luca Niculescu. Condițiile puse de social-democrați
06:35
Coreea de Nord a lansat mai multe rachete balistice spre Marea Japoniei după ce Seulul a testat o armă hipersonică
TRENDING
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
11 oct.
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Femeia avea 600.000 de euro în cont, dar a cerut ajutor de șomaj. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
Trenulețul Roșu al Berninei, „cel mai lent expres din Europa”. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
11 oct.
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Elevi în vacanța de toamnă
11 oct.
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
11 oct.
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
11 oct.
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
11 oct.
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
elicopter-militar-iar-puma
11 oct.
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
11 oct.
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?