Sfaturi pentru un internship reuşit

  • înainte de a aplica, asigură-te că îţi plac şi compania, şi domeniul său de activitate, că birourile nu sunt prea departe de zona în care locuieşti şi că poţi să respecţi orele de program.

  • după ce ai început internshipul, ia-l în considerare ca pe o perioadă de probă pentru jobul pe care îl vei primi, la finalul ei;
  • discută cu superiorul tău direct sau cu persoana care supervizează activităţile tale şi asigură-te că ai înţeles din prima zi care sunt exact responsabilităţile tale şi ce se aşteaptă de la tine;
  • tratează-ţi cu respect şi profesionalism colegii;

  • adoptă o ţinută corespunzătoare jobului şi domeniului de activitate al companiei;
  • nu-ţi lua pauze de prânz prelungite;
  • organizează-ţi timpul astfel încât să poţi preda lucrările care ţi-au fost încredinţate în termenul agreat;
  • dacă simţi că ţi s-au dat prea multe responsabilităţi, stabileşte ordinea priorităţilor împreună cu superiorul tău direct;
  • dacă ţi-ai terminat treaba pe ziua respectivă, fii sociabil şi proactiv – dovedeşte că ai iniţiativă şi întreabă-ţi colegii dacă îi poţi ajuta cu ceva; sau găseşte tu un lucru/proces ce poate fi îmbunătăţit şi vino cu o propunere concretă;

  • împrieteneşte- te cu cât mai mulţi colegi – vei afla multe despre companie şi politicile sale şi îţi vei spori şansele de a fi recomandat pentru o poziţie permanentă, după terminarea internship- ului;
  • nu fugi de sarcinile mai puţin interesante – dacă le abordezi cu profesionalism, colegii vor înţelege că pe viitor îţi pot fi încredinţate responsabilităţi mai mari.

Felicitări, ai câştigat experienţă!

Chiar dacă, la final, nu vei primi o ofertă de angajare, nu ai de ce să te simţi demoralizat – ai dobândit o experienţă valoroasă, numai bună de trecut în CV-ul tău eJobs.

Cum găseşti un internship

Găseşte acum un internship potrivit pentru tine căutând chiar cuvântul “internship” pe eJobs.ro. Dacă ştii şi domeniul în care ţi-ar plăcea să lucrezi sau vizezi o anumită meserie, caută după acesta şi apoi selectează formularul de căutare Tip Job şi bifează: Project Based, Part Time, Sezionier (Summer Job), Practică neplătită şi Temporar/ Temps.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.