„Așteptăm expertiza, la sfârșitul lunii februarie trebuie să ne vină expertiza de la Institutul Național de Expertize Criminalistice, chiar azi am vorbit”, a declarat Licu, la ieșirea din sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Întrebat dacă se va dispune o extindere a urmăririi penale în acest dosar, procurorul general interimar a precizat că o decizie se va lua în funcție de rezultatele expertizelor, potrivit Agerpres.

„Nu știu, vom vedea, mai sunt de venit câteva rapoarte de expertiză medico-legală și raportul de expertiză de care spuneam mai devreme”, a explicat Bogdan Licu.

Ancheta în acest caz este efectuată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a pus sub acuzare șase persoane. Este vorba de cei trei patroni ai clubului Colectiv — Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, precum și de reprezentanții firmei de artificii — Daniela Niță (administrator), Cristian Niță (director) și Viorel Zaharia (pirotehnist).

În noaptea de 30 octombrie 2015, un incendiu devastator s-a produs la clubul Colectiv din Capitală. În urma tragediei, 63 de tineri nevinovați au murit, alte peste 140 fiind spitalizate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.