Întrebat de tinerii prezenţi sâmbătă la un eveniment la Facultatea de Teologie din Sibiu cum vede România peste 20 de ani, preotul Necula a răspuns, potrivit Agerpres: „Tot fără autostrăzi, tot cu politicieni corupţi. (…) Nu suntem în stare să schimbăm decât din o sută în o sută de ani. În schimb, România cealaltă, pe care o văd foarte bine, va avea tot tineri inimoşi. (…) Vreau să aveţi încredere că 20 de ani nu semnifică nimic. Pentru o istorie, 20 de ani sunt cât o staţie de autobuz”.

Preotul Constantin Necula le-a vorbit tinerilor despre importanţa bisericii, a ortodoxiei, dar şi despre Sfinţii ardeleni şi cei întemniţaţi pentru rezistenţa creştină.

În cadrul acestui eveniment, preotul Necula a discutat cu tinerii despre Întâlnirea Internaţională a Tineretului Ortodox, care va avea loc în septembrie 2018, la Sibiu, şi la care sunt aşteptaţi 2.500 de participanţi.

Preotul Constantin Necula este o figură publică foarte vocală. În vara acestui an, acesta își declara convingerea cu privire la faptul că statul român va da drumul la parteneriatele civile, în ciuda referendumului pentru revizuirea Constituției, în sensul definirii familiei ca și uniunea dintre bărbat și femeie.

Citiți și:

Mulți străini din București circulă fără bilet RATB. Când sunt controlați, se fac că nu înțeleg românește | VIDEO

 

REPORTAJ VIDEO | Prototip al Armatei: „Sarcofagul” care îţi salvează viaţa în caz de atac nuclear, chimic sau biologic arată ca un sac de dormit

 

VIDEO | Ce șanse de angajare are o persoană la vârsta a doua, dar cu experiență: ”De doi ani încerc să mă angajez!”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.