Administraţia Naţională de Meteorologie precizează că vineri şi sâmbătă (14 şi 15 august) vremea va fi călduroasă, iar în orele amiezii temperatura maximă va avea valori de 32 – 33 de grade Celsius.

Cerul va fi variabil, iar înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului se vor semnala începând din seara zilei de sâmbătă (15 august).

Pe durata nopţilor, temperaturile se vor încadra între 17 şi 19 grade Celsius.

De asemenea, ANM a emis, vineri, avertizări cod galben de vreme instabilă, ce vor viza treptat, până duminică dimineaţa, cea mai mare parte a ţării. Astfel, se vor semnala ploi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 40 – 60 l/mp.

Meteorologii prognozează că instabilitatea atmosferică se va semnala, sâmbătă, pe arii restrânse şi în sud-estul ţării, iar duminică, din nou, în majoritatea regiunilor.

Citeşte şi:

Cum ar trebui ventilate școlile pentru a preveni îmbolnăvirea cu COVID-19. Explicațiile arhitectului Bogdan Fezi

Britanicul care și-a făcut singur o cabană într-un sat uitat din Transilvania: “Vecinii mei sunt atât de buni! Îmi dau țuică, legume din grădină…”

Efectul COVID-19: Cea mai mare contracție din ultimii 24 de ani. Economia României pierde 12,3% în trimestrul doi. Cum stau alte țări europene

Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."
PARTENERI - GSP.RO
Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."
Alimentul nociv pe care românii îl consumă în exces. Era considerat gustarea perfectă
PARTENERI - PLAYTECH
Alimentul nociv pe care românii îl consumă în exces. Era considerat gustarea perfectă
Horoscop 19 septembrie 2020. Scorpionii sunt iritați discuțiile fără finalitate sau cele care îi limitează
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2020. Scorpionii sunt iritați discuțiile fără finalitate sau cele care îi limitează
Ce nebunie! Anamaria Prodan s-a cuplat cu logodnicul unei prietene bune. Este incredibil ce a urmat
Telekomsport
Ce nebunie! Anamaria Prodan s-a cuplat cu logodnicul unei prietene bune. Este incredibil ce a urmat