Admişi la facultăţi de prestigiu

Doi dintre tinerii care s-au pregătit la capelă au crescut în centre de plasament, unul reuşind să obţină nota maximă la examenul de bacalaureat la materia sa preferată – matematica. În prezent, tânărul este student la Facultatea de Inginerie Aerospaţială din cadrul Politehnicii Bucureşti. O altă elevă, absolventă a Colegiului Economic, va studia în Anglia.
Raluca este foarte recunoscătoare pentru sprijinul primit. “Cugetând la timpul petrecut în cadrul fundaţiei Capela Militară- Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, în mintea mea renasc gânduri de recunoştinţă. Am învăţat respectul pentru adevăratele valori creştine şi datorită acestor oameni deosebiţi am reuşit să ne luăm zborul”, spune Raluca. Preotul Vrînceanu a anunţat că proiectul “Pregătirea la biserică”, unic în ţară, va continua şi anul viitor.

Şcoală pentru copiii cu autism

Zeci de copii care suferă de autism au acum posibilitatea să meargă la o şcoală dedicată lor din municipiul Cluj-Napoca. Micuţii au parte de ajutor de specialitate şi de nenumărate programe de recuperare prin clase formate special pentru copiii suferinzi de această boală nemiloasă. Asociaţia Autism Transilvania împreună cu şcoala dedicată copiilor cu nevoi speciale din Cluj au reuşit, printr-un parteneriat publicprivat, să pună bazele acestei şcoli. Până în prezent există şapte clase – o grupă de grădiniţă, una pregătitoare şi cinci clase I-IV.

Transportul elevilor, decontat

Comisia de Învăţământ din cadrul Camerei Deputaţilor a aprobat, zilele trecute, propunerea legislativă care reglementează decontarea, pe baza unui tarif mediu naţional, a cheltuielilor de transport pentru elevii şcolarizaţi în altă localitate decât cea în care au domiciliul. Asta înseamnă că operatorii care practică tarife mai mari decât media naţională vor fi obligaţi ca, exclusiv în cazul elevilor, să aplice un tarif egal cu media naţională.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.