Fermierii cehi plănuiesc să se alăture protestelor din această săptămână, deși principalele asociații agricole s-au distanțat de acțiunea de luni, după apariția unor informații potrivit cărora unii organizatori s-au aflat în spatele unor recente demonstrații proruse.

În timpul manifestației, tractoarele au blocat o bandă de circulație de pe un drum important din Praga, ceea ce a dus la încetinirea traficului, nu la un blocaj complet.

Primăria a avertizat totuși cetățenii să nu se îndrepte luni cu mașinile către capitală.

Farmers’ protest in PragueIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Câteva sute de protestatari care fluierau și huiduiau în fața Ministerului Agriculturii au scandat mesaje precum „Rușine” și „Demisia”, referindu-se la ministrul Marek Vyborny, care nu s-a întâlnit cu organizatorii protestului.

Guvernul a declarat că organizatorii acțiunii au prea puțin de-a face cu agricultura reală.

„Demonstrația de astăzi nu are prea multe în comun cu lupta pentru condiții mai bune pentru agricultori. Negociem cu cei care îi reprezintă pe fermieri și discutăm care sunt nevoile noastre în domeniul agriculturii”, a precizat premierul Petr Fiala într-un mesaj pe rețeaua X, adăugând că unii dintre organizatori sunt pro-ruși sau au alte scopuri politice.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Nemulțumirile protestatarilor sunt legate în special de Pactul Ecologic European (Green Deal), care prevede limitări ale utilizării de substanțe chimice și ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Unii au cerut demisia guvernului.

Alte grupuri de fermieri au declarat că au planificat demonstrații separate joi, împreună cu omologi din alte țări.

În ultimele săptămâni au avut loc proteste similare în mai multe state din Uniunea Europeană. Fermierii se plâng că politicile UE privind mediul reprezintă o povară financiară și că produsele lor sunt mai scumpe decât cele importate din afara blocului comunitar.

Comisia Europeană, organul executiv al UE, a făcut unele concesii, inclusiv renunțarea la planurile de reducere la jumătate a utilizării pesticidelor și a altor substanțe periculoase, însă protestele au continuat.

Foto: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

MariusDragan213   •   20.02.2024, 09:22

Toata agricultura din Europa este furioasa pe UE ca permite tot ce este legat de cerealele din Ucraina care sunt ale companiilor americane iar cerealele din Europa sunt taxate si date la o parte ca SUA sa profite.peste 1.6 MILIOANE DE HECTARE din Ucraina sunt controlate de SUA prin:NCH Capital SUA-fond de pensii privat:450000 Hectare,Louis Dreyfus Commodities: 600000 hectare.Louis Dreyfus este compania actritei din Seinfeld,Julia care o interpreta pe Elaine.

Aura1   •   20.02.2024, 04:01

Nu se mai termină odată cu aceste manifestări...

parpalache   •   19.02.2024, 15:34

Domle,precis e „mâna”rușilor!Vreun„razboi hibrid”!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI