„Pentru că nu suntem în Rusia lui Putin. Suntem în România, în Uniunea Europeană, unde dreptul la protest este un drept fundamental. Şi aşa vrem să rămână! Nu lăsăm PNL şi PSD să bage libertatea la închisoare”, transmite organizaţia Declic, pe Facebook.

Protestul, anunţat pentru ora 16:00 în faţa sediului Guvernului, este organizat de Corupţia Ucide alături de Declic, Agent Green, Diaspora Milano, Iniţiativa România. De asemenea, Green Peace România a postat pe Facebook că se alătură protestului.

În opinia organizatorilor, noul pachet de legi „limitează posibilitatea ONG-urilor de a da în judecată instituţii/organizaţii atunci când încalcă legea sau drepturile cetăţenilor”, „limitează posibilitatea de asociere a cetăţenilor pentru cauze comune”, ONG-urile primesc „o sarcină imposibilă, sub sancţiunea desfiinţării: le obligă să facă munca birocratică a ANAF şi să creeze registre peste registre cu donatorii şi sponsorii (date care sunt disponibile doar la ANAF)”.

Totodată, potrivit acestora, iniţiativa legislativă „pedepseşte fondatorii ONG-urilor care au curajul să nu rămână în tăcere, obligându-i să depună garanţii de 1% din prejudiciul reclamat (până la 10.000 de euro) şi, mai grav, dacă pierd procesul, să răspundă cu bunurile proprii, fără nicio limită” şi, nu în ultimul rând, „prevede că poţi ajunge la închisoare dacă protestezi paşnic”.

Chirilă: „Pentru ei, protestele sunt foarte importante. Atât de importante că vor să le interzică”

Artistul Tudor Chirilă a anunţat, pe Facebook, că va participa la protest. „Am scris acum două zile aici pe pagină un articol în care încercam să analizez de ce nu mai iese lumea la proteste. Și scriam acolo că pentru clasa politică coruptă și mafiotă e ok ca lumea să creadă că protestele sunt degeaba. Dar oare ei cred același lucru? Se pare că nu. Pentru ei, protestele sunt foarte importante. Atât de importante că vor să le interzică”, a scris artistul pe Facebook.

„Căci, iată, domnul Nicolae Ionel Ciucă și domnul Lucian Bode s-au gândit ei la o intițiativă legislativă: limitarea dreptului la protest și la liberă exprimare prin introducerea pedepsei cu închisoarea de la 1 la 5 ani, pentru așa-zisa tulburare a liniștii publice. Înainte să ajungem ca Rusia lui Putin, unde pentru orice formă de protest antiguvernamental ajungi în pușcărie, mă gândesc că avem datoria (dacă nu obligația) să ne exprimăm dezacordul vizavi de această aberație/mizerie. Și pentru asta am să mă duc și eu astăzi la 16:00 la mitingul din Piața Victoriei, anunțat de cei de la Corupția ucide”, a adăugat Tudor Chirilă.

Ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, a anunţat pe 7 februarie că, împreună cu premierul Nicolae Ciucă, a depus la Senat un proiect de lege prin care limitele de pedeapsă în cazul faptelor cu violenţă se majorează cu o treime.

„Am depus astăzi (marţi – n.r.) la Senat, împreună cu primul-ministru Nicolae Ciucă, o iniţiativă legislativă de modificare a Codului penal. Noile modificări incriminează mai ferm infracţiunile cu un puternic impact emoţional şi social şi sporesc gradul de protecţie şi siguranţă pentru cetăţean. Prin această iniţiativă intervenim asupra a 11 articole din Codul penal şi propunem, în majoritatea cazurilor, majorarea limitelor de pedeapsă cu o treime”, preciza Bode pe pagina sa de Facebook.

Pe lângă alte aspecte cuprinse în proiectul de lege, Lucian Bode a adăugat că se propun modificări şi în legătură cu tulburarea ordinii şi liniştii publice.

„Am făcut modificări şi am schimbat abordarea în ceea ce priveşte fapta de tulburare a ordinii şi liniştii publice pentru care am majorat limitele pedepsei cu închisoarea de la 1 an la 5 ani şi am introdus elemente agravante care justifică creşterea limitelor pedepsei cu închisoarea între 2 şi 7 ani”, a explicat ministrul.

Bode a completat că se mai are în vedere eliminarea posibilităţii amenzii ca sancţiune în cazul infracţiunilor de ultraj şi ultraj judiciar, fiind prevăzută pedeapsa cu închisoarea.

„Trebuie să fim mai fermi şi în aceste cazuri pentru că vorbim despre fapte comise chiar împotriva celor care îşi exercită atribuţiile de serviciu în vederea impunerii respectării legii, pentru protejarea victimelor sau care asigură menţinerea unui climat normal de convieţuire”, a mai transmis ministrul Bode.

Pe 9 februarie, premierul Nicolae Ciucă a susținut, într-o declarație pentru Libertatea, că demersul său a fost interpretat greșit, după ce mai multe ONG-uri au acuzat că se încearcă restricționarea abuzivă a libertății adunărilor publice și dreptul la liberă exprimare.

„Îmi pare rău că s-a interpretat greșit demersul. Vă rog să analizați și veți vedea că (n.r. – proiectul depus) nu aduce cu nimic atingere dreptului de a manifesta și protesta. Este vorba doar de cei cu arme, arme albe, obiecte contondente etc. Am cea mai mare deschidere pentru dialog și modificare, în consultare directă cu toți cei care consideră că demersul este greșit”, a susținut Nicolae Ciucă pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.