Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc: “Dopingul e prezent în viaţa oricărui sportiv de înaltă performanţă”

Află cât de răspândit este acest fenomen şi care îi sunt urmările pe plan sportiv, personal sau din punct de vedere al imaginii publice. Cu puţin timp înainte de Jocurile Olimpice de la Rio, România a fost lovită de cel mai mare scandal de dopaj.

Întreg lotul de kaiac canoe al ţării a fost depistat pozitiv cu meldonium. Atleţii Mihai Donisian, Claudia Ştef, Mirela Lavric şi biatlonista Eva Tofalvi au picat de asemenea testul anti-doping şi au pierdut calificările la Jocurile Olimpice.

Cel mai răsunător caz a fost al boxerului Lucian Bute, al cărui prim test a ieşit pozitiv cu ostarină. Care este psihologia din spatele dopajului, cât de răspândit este fenomenul şi ce îi determină pe sportivi să recurgă la aceste substanţe, aflăm de la specialistul nostru în comportamentul uman.

Psiholog Cezar Laurențiu Cioc

“Sportul de înaltă performanţă presupune solicitări foarte intense asupra organismului. Sportivii sunt tentaţi să folosească fie substanțe interzise care potenţează performanţa, fie care stimulează refacerea în perioada extracompetiţională. Refacerea musculară sau ligamentară este la fel de importantă precum antrenamentul în sine. Nu e mult spus că dopingul face parte din viaţa oricărui sportiv de înaltă performanţă, fie că se reduce doar la dopingul de refacere. În rândul sportivilor nivel mondial sau olimpic e bine ştiut faptul că toţi ceilalți folosesc substanţe în perioada pregătitoare şi renunţă treptat la ele pe măsură ce se apropie competiţia și implicit testarea. Dacă un sportiv, să îl numim excepție, nu folosește aceste substanţe el ştie că șansele sale la o poziție pe podium sunt mici comparativ cu cei care le folosesc“, afirmă psihologul

Care e modalitatea cea mai des întâlnită de dopaj?

“Modalitatea concretă e asta: se folosesc substanţe de potenţare a calităților motrice în perioada în care nu sunt competiţii. Aceste substanțe își fac efectul, apoi sportivii speră ca efectul lor să se păstreze într-un anumit procentaj şi după ce substanţa iese din sânge. Cei prinşi sunt sportivii care fie prelungesc nejustificat de mult folosirea dopingului până în apropierea competiţiei şi substanţa nu mai are timpul necesar să iasă din sânge, fie nu sunt suficient de atenţi la caracteristicile substanţei sau răspândirea ei în medicamente banale cum ar fi cele contra răcelii (unele conţin efedrină sau pseudo-efedrină). Pe lângă asta, mai sunt metode de dopaj cu EPO (eritropoetină) după modelul lui Lance Armstrong, dopaj cu propriul sânge scos anterior din corp, pus la rece apoi reinjectat în organism“, a adăugat specialistul.

Ce se întâmplă cu cei neprinşi?

“De-a lungul timpului au fost prinşi dopaţi cei care deveniseră lacomi de performanţă şi delăsători în a-şi șterge urmele. Gândiţi-vă la Ben Johnson, la Kostas Kenteris la Marion Jones sau la incredibilul caz al lui Lance Armstrong. Folosiseră doping toată viaţa şi au fost prinşi tocmai pentru că nu credeau ca pot fi depistaţi vreodată. Aveau convingerea că s-au perfecţionat atât de mult încât ce fac ei e nedetectabil. Cât despre cei neprinşi, gurile rele din sport menţionează două nume cu mare greutate: Florence Griffith-Joyner şi Leonid Taranenko. Deşi poate nu ai auzit de ea, Florence Griffith – Joyner a fost cea mai mare alergătoare de viteză din toate timpurile. A fost un Usain Bolt feminin. Deţine recordurile mondiale la atletism în probele de 100 şi 200 de metri. De timpii ei nici măcar nu s-a apropiat nimeni nici acum. A alergat în 1988 la Seoul 10.49 la 100 de metri. Incredibil! Al doilea timp al tuturor timpurilor este 10.64, al Carmelitei Jeter. Diferenţa este uriaşă! Deşi lumea atletismului o suspectează de dopaj la vremea respectivă, Florrence Griffith Joyner a murit la 38 de ani şi nimic nu mai poate fi dovedit. Diferenţa de timp între recordul lui Flo-Jo (cum a fost poreclită) şi a doua performanţă mondială e uriaşă şi la 200 de metri. Joyner a alergat 21.34 iar al doilea timp al tuturor timpurilor îî apartine lui Marion Jones ( şi ea dovedită dopată) cu 21.62.

Celălalt nume, Leonid Taranenko, aparţine celui mai puternic halterofil din lume. Este omul care a ridicat deasupra capului cea mai grea halteră din istorie: 266 de kilograme. Provenit din fosta URSS, Taranenko a fost suspectat de doping dar nedovedit. A deţinut mulţi ani recordul mondial la categoria +110 kilograme. Pentru că nimeni nu se apropia de această performanţă, Federaţia Internaţională de Haltere a restructurat categoriile iar acum greii concurează la +105 kilograme nu la +110, tocmai pentru a anihila recordul mondial uluitor al lui Leonid Taranenko”, a încheiat Cezar Laurenţiu Cioc, psiholog la Instituitul de Cercetare și Dezvoltare a Potenţialului Uman din Bucureşti.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE