În plus, totul se petrece în siguranță și într-un timp foarte scurt, deoarece acest tip de ascensoare sunt proiectate pentru a oferi cea mai bună experiență utilizatorilor, atât la nivelul accesibilității și confortului, cât și prin performanțele tehnice.

O caracteristică importantă a liftului de materiale este aceea că poate îndeplini o funcție dublă: poate fi folosit și pentru transportul angajaților, dar și pentru cel al bunurilor daca asa a fost proiectat. În felul acesta, nu mai ești nevoit să achiziționezi două lifturi (și pentru persoane și pentru bunuri) și economisești bani.

Așadar, un lift în cadrul companiei tale este o investiție bună, deoarece este utili pentru dezvoltarea afacerii.

Însă, când iei în calcul cumpărarea unui ascensor pentru bunuri, trebuie să știi exact care sunt mărfurile care urmează să fie transportate, dar și variația curselor pe care acel lift trebuie să le realizeze. Totul pentru a stabili dacă ai nevoie de unul electric, ori unul hidraulic.

Dacă încă nu știi care este liftul de care ai nevoie, iată mai jos trei ascensoare de marfă MP IFMA, utile în orice tip de business!

MP GO! Evolution

Inovativ, versatil și extrem de eficient din punct de vedere ecologic – ascensorul MP GO! Evolution cu tehnologia Gearless este cel mai avansat model din gama MP GO!. Aceste modele sunt ideale pentru clădiri rezidențiale, spitale, birouri și clădiri publice, etc. De ce? Pentru că sunt sigure, confortabile și au cel mai înalt nivel de eficiență energetică. MP GO! Evolution deține certificatul de NIVEL A în sistemul de clasificare energetică VDI.

Mai mult decât atât, ascensorul este extrem de spațios și are un sistem de emergență inteligent in cazul unei pene de curent liftul se duce la cea mai apropiata statie.

Ușile pot fi setate sa se deschida în cel mai rapid timp, nu așa cum se întâmplă în cazul lifturilor învechite.

Pentru viteza acestui ascensor putem alege din trei trepte diferite: 1.0 – 1.6 – 2.5 m/s. De asemenea, un alt element important al acestui ascensor este acuratețea la oprirea în stație, pentru încărcarea și descărcarea în siguranță a mărfurilor de dimensiuni medii. Acest model poate susține între 1000 kg și 1600 kg.

MP MEGA

Modelele MP MEGA sunt ascensoare care asigură siguranța și confortul celor care aleg să le utilizeze. Pentru conceperea acestora se folosește tehnica avansată de tip Gearless, ele fiind ideale pentru clădirile unde există un volum mare de pasageri transportați.

În plus, modelele MP MEGA sunt spațioase și suportă între 2000 kg și 6500 kg. Practic, nu există vreun risc, atunci când sunt transportate mărfuri cu aceste lifturi. Nu degeaba se spune despre ele că sunt cele mai robuste lifturi de marfă din clasa lor, cu tehnologie motor fără angrenaj pentru încărcări mari.

În cazul în care dorești să achiziționezi un astfel de produs, optează pentru ascensor de marfa MP IFMA. Ascensoarele acestui brand sunt sigure și extrem de rezistente.

MP H

Ascensoarele MP H sunt ideale pentru clădirile joase, cu un volum al traficului de la slab la mediu. Ele pot transporta între 1000 kg și 6500 kg, iar viteza lor poate fi aleasa in functie de nevoi (au trepte diferite de viteză 0,2 – 0,4 – 0.5 – 0.63 m/s). Cabina acestui model este spațioasă, dar și confortabilă.

Așadar, MP H este un model pe care îl poți lua în considerare, deoarece combină inovația, confortul cu randamentul în funcționare.

Lifturile de marfă sunt un bun necesar, în cazul în care îți dorești ca business-ul tău să fie mai eficient. Însă, înainte de a îți achiziționa unul care să te mulțumească pe deplin, din punctul de vedere al funcționalităților pe care le are, este bine să te informezi. Cele trei ascensoare de marfă MP IFMA, prezentate mai sus, sunt utile pentru orice tip de business. Așadar, alege ce este mai bun pentru afacerea ta!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.