1.      Izolarea mansardei

Izolarea mansardei este esențială pentru a te proteja de vânt, ploi și de zgomot în mansardă. Poți face o izolație mansardă cu polistiren, pe care îl poți aplica atât în interior, cât și în exterior. În prima etapă pentru a face o izolație termică pentru mansardă, este nevoie să faci izolație mansardă cu un strat de vată minerală, peste care se aplică o folie care are rolul de a bloca vaporii și de a ține umiditatea sub control. Peste acestea se montează plăci de rigips sau lambriuri, în funcție de preferințele tale. În ceea ce privește o izolație mansardă, aceasta nu trebuie realizată doar pentru pereți, ci și pentru acoperiș.

Cu o izolație mansardă realizată corespunzător, poți ajunge să economisești până la 25% din costurile de încălzire a locuinței. În plus, ajută la sporirea gradului de confort din casă și la reducerea facturilor.

2.      Ferestre și iluminare

În ceea ce privește amplasarea unei ferestre în mansardă, ai două opțiuni. Poți fie să modifici acoperișul astfel încât să îți permită construirea unui zid care va avea fereastră, fie poți opta pentru o fereastră special creată pentru mansardă, amplasată în acoperiș. Ferestrele sunt esențiale pentru a putea aerisi mansarda corespunzător, a avea lumină naturală și pentru a evita îmbolnăvirile.

Ferestrele și lucarnele sunt capabile să transforme mansarda într-un spațiu minunat. Dacă spațiul îți permite acest lucru, instalează ferestre mari, pentru a beneficia de cât mai multă lumină naturală. Alături de ferestre, poți monta tuneluri solare sau pereți vitrali, care vor oferi un aspect inedit mansardei.

Dacă mansarda are o înălțime destul de mică, este recomandat să optezi pentru obiecte de iluminat amplasate chiar la baza tavanului. Dacă tavanul este înalt, poți opta pentru lămpi suspendate. Dacă ai grinzi decorative, poți utiliza spoturi pentru iluminat.

3.      Instalarea pardoselii

Pentru mansardă este recomandată instalarea unei pardoseli din lemn, întrucât aceasta prezintă numeroase avantaje pe care nu le poți obține de la un material mai ieftin. Pardoseala din lemn ține căldura, reducând astfel consumul instalației de încălzire în perioada rece. În plus, este ușor de montat și are un aspect plăcut.

4.       Instalația de încălzire

Vei avea nevoie și de încălzire în mansardă, indiferent în ce scop o vei folosi. Alegerea tipului de instalație de încălzire ține de preferințele tale, dar indiferent de ceea ce alegi, este important să realizezi instalația de încălzire cu ajutorul unei firme de specialitate.

5.      Ai grijă la materialele folosite

Este esențial să alegi materiale de calitate, care sunt ignifuge și rezistente la umiditate. Acestea vor reduce riscul apariției unor incendii, precum și cele ale unor infiltrații de apă. Materialele alese corespunzător și de calitate îți vor asigura durabilitatea și confortul mansardei.

Sfaturi pentru amenajarea mansardei

Pentru a te bucura din plin de o cameră în plus, în mansarda casei, poți să o amenajezi astfel încât să servească rolului dorit. Înainte de orice, este esențial să urmezi câțiva pași care îți vor asigura confortul necesar. Printre primele modificări de care trebuie să te ocupi se numără izolarea mansardei, instalarea pardoselii, montarea ferestrelor și a instalației de încălzire. Însă indiferent despre ce lucrări de amenajare este vorba, ține cont de materialele pe care le utilizezi și asigură-te că acestea sunt de calitate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.