Președintele Klaus Iohannis, absolvent al Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Fizică, a participat azi, la Cluj, în mijlocul studenților, la deschiderea noului an școlar. Șeful statului a făcut poze cu aceștia, dar și cu mediul academic prezent la eveniment.
“Imi face deosebita placere sa deschid anul universitar la Babes-Bolyai, de care ma leaga multe amintiri frumoase din perioada in care si eu am fost student aici, la Facultatea de Fizica.
Cred ca fiecare absolvent este mandru de a sa alma mater, iar cand aceasta este un punct de referinta pentru mediul universitar romanesc, sentimentele sunt cu atat mai puternice”, si-a inceput presedintele Iohannis discursul.
Președintele Iohannis le-a transmis studenților că, la alegerile europarlamentare, au distrus mitul “tânărului apatic și pasiv”:
„Indiferent de calea pe care o alegeti, sper ca va veti folosi cunostintele acumulate aici nu doar pentru a va construi o viata mai buna, dar si pentru a ne transforma societatea in mai bine.
In ultimii ani, tinerii s-au aflat in fruntea unei veritabile revolutii a participarii civice. La ultimele alegeri, ati distrus mitul tanarului apatic si pasiv, care nu iese la vot.
Va felicit si va indemn sa ramaneti la fel de implicati, gata oricand sa sanctionati derapajele decidentilor politici. Prin lansarea de startup-uri, cariere fulminante si dinamizarea societatii civile, tinerii au preluat stafeta reconstructiei de care Romania are atata nevoie”, le-a mai spus Președintele Iohannis studenților.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro