Radu Ștefan Oprea, secretarul general al Guvernului, a făcut afaceri cu fugarul Sebi Ghiță și a fost judecat pentru evaziune fiscală și spălare de bani

 1 comentariu
Colaj Sebastian Ghița, Radu Stefan Oprea ID300541_INQUAM_Photos_Sabin_Cirstoveanu, Liviu Florin_Albei
Exclusiv

Radu Ștefan Oprea, numit secretar general al Guvernului în urmă cu patru luni, este fiul lui Nicolae Oprea, fost viceprimar PSD al Ploieştiului și bun prieten cu Mircea Cosma (fost președinte al CJ Prahova condamnat la opt ani de închisoare, dar salvat de prescripție) din perioada în care ambii lucrau la întreprinderea comunistă ICIM Ploiești. Unul dintre partenerii de afaceri ai lui Radu Ștefan Oprea a fost ex-deputatul PSD Sebastian Ghiță.

Rolul principal al șefului SGG, care are rang de ministru, este de a asigura buna funcționare a guvernului din punct de vedere tehnic, organizatoric, economic și juridic.

A lucrat la firma tatălui, o fostă întreprindere privatizată după Revoluție

Imediat după Revoluție, Radu Oprea a fost manager la firmele tatălui său (Oprimex SRL), la SF Bau SRL (o filială a grupului Strabag) și la Urban ICIM Ploiești (fostă întreprindere comunistă privatizată și ajunsă în portofoliul familiei Oprea).

Apoi a fondat o serie de firme care au beneficiat din plin de contracte din bani publici în special în județul Prahova. În majoritatea firmelor, Oprea a fost asociat cu prietenul său Mihai Ștefănescu, zis Treflă. Ștefănescu este nașul de cununie al Andreei Cosma, fostă deputată PSD, fiica baronului PSD de Prahova, Mircea Cosma, și i-a botezat copilul acesteia.

În paralel cu afacerile, Radu Oprea și-a pregătit intrarea în politică devenind membru PSD în anul 2007. Doi ani mai târziu, sprijinit de prietenul de familie, PSD-istul Mircea Cosma, Oprea devine director adjunct la Direcția de Integrare Europeană a Consiliului Județean Prahova. Din această poziție, Radu Oprea este propulsat direct în funcția de prefect al județului Prahova, unde stă câteva luni. Cu această ocazie, nevoit fiind să-și declare averea, s-a aflat de dimensiunea avuției lui Radu Ștefan Oprea.

Astfel, prima declarație de avere a lui Oprea cuprindea nu mai puțin de zece case și apartamente, multe terenuri intravilane, majoritatea în Ploiești, un teren în valoare de 175.000 de euro din Ariceștii Rahtivani vândut către firma sa Urban Electric și bijuterii de 15 mii de euro. Pe lângă bunurile deținute, Radu Oprea mai era asociat în 13 societăți comerciale, unele dintre ele urmașe ale unor întreprinderi comuniste.

Cum s-a diminuat averea senatorului Radu Ștefan Oprea

În 2012, Radu Ștefan Oprea este ales senator PSD pentru trei mandate (până în 2024).

În paralel, în perioada ianuarie 2018 – noiembrie 2019, a primit portofoliul Ministerului Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, iar între iunie 2023 și decembrie 2024 a mai fost și ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Până să prindă șefia SGG, ca să nu stea degeaba, Oprea a fost șeful Cancelariei Primului-Ministru. La alegerile de anul trecut, Oprea nu a mai prins un loc în Parlament, dar acum se pare că va ajunge din nou senator după ce Florin Jianu, vicepreședinte PSD, și-a anunțat, pe 20 octombrie, demisia din Senat și din partid.

Cu cât a urcat mai mult în ierarhia politică și s-a adâncit în probleme penale, averea lui Oprea s-a diminuat de la o declarație de avere la alta. În anul 2012, când devenea pentru prima oară senator, averea lui Oprea mai cuprindea doar cinci case și trei terenuri.

În 2022, când era ministrul Economiei, Oprea ajunsese un om modest, ce deținea doar un mic apartament de 47 mp, o jumătate dintr-o casă de 105 mp și dintr-un teren din Ploiești (celelalte jumătăți sunt deținute de Mihai Ștefănescu).

Doar capitolul bijuterii s-a îmbunătățit, ajungând la valoarea de 40.000 de euro și o datorie de încasat în valoare de aproape 3 milioane de lei. De asemenea, diferențele mari între declarațiile de avere depuse de Radu Oprea de-a lungul timpul se observă și la capitolul conturilor bancare, plasamentelor financiare, investițiilor directe și împrumuturilor acordate.

Dacă în declarația din 2009, acestea erau foarte mari, de ordinul multelor milioane de euro, în ultima declarație de avere, Radu Oprea nu mai are pe nume personal nici un ban în conturi, iar la datorii de încasat apare doar un împrumut de aproape trei milioane de lei acordat firmei sale de dezvoltare imobiliară, City Imobiliar SRL, deși aceasta nu mai are activitate financiară de ani buni.

Aceeași declarație de avere este menținută de Oprea și în zilele noastre, neactualizată, deși, în luna mai a acestui an, a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Engie România, sursă de venit pe care a omis să o menționeze.

Afacerile lui Oprea & Co

Afacerile de bază ale lui Radu Oprea s-au desfășurat prin grupul de firme Urban deschise la începutul anilor 2000 și care cuprindea Urban Electric, Urban Consult, Urban Servicii (redenumită Urban Office), Urban Hoteluri și Restaurante și Urban Fine Food. Ani buni, aceste firme au fost mufate la banul public, au construit cam tot ce se putea prin județul Prahova, inclusiv cartiere rezidențiale, și au administrat hoteluri și restaurante.

Radu Oprea și Mihai Ștefănescu nu au fost apropiați doar de clanul Cosma. Cei doi au mai făcut afaceri și cu Sebastian Ghiță, un alt personaj controversat din Prahova.

Firma de construcții MBTT Development SRL a fost fondată în 2002, la Ploiești, de Ștefan Radu Oprea și Mihai Ștefănescu. Între 2006 și 2011, asociatul celor doi a fost și fugarul Sebastian Ghiță.

Pentru o scurtă perioadă, între februarie și octombrie 2006, asociat juridic a fost și firma Eximprod Power System SRL (prezentă, de-a lungul timpului, în aproape 30 de firme), controlată de milionarul din domeniul energetic Gheorghe Manole și de Vasile Domente, un alt milionar, unchiul fostului deputat PSD Sebastian Ghiță. Firma celor doi milionari a intrat în MBTT Development cu o majorare de capital de aproape 1,8 miliarde de lei. Suma a fost distribuită în mod egal asociaților, câte 450 de mii de lei împărțiți în 45.000 de părți sociale în valoare de 10 lei fiecare, reprezentând participarea la beneficii și pierderi de 25%. Când a părăsit firma, Eximprod Power System SRL și-a cesionat părțile către ceilalți asociați.

În 2011, înainte ca Oprea și Ghiță să devină parlamentari PSD, în firmă apare ca asociat unic Gabriela Goran. La acea dată, MBTT Development mai avea un capital social de doar 400 de lei. Gabriela Goran era manager la firma Eco Burn SRL (o altă firmă a partenerilor de afaceri Oprea-Ștefănescu) din Ploiești, apoi, în 2018, devine consiliera lui Ștefan Radu Oprea (pe când acesta era ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat), secretar economic la misiunea ONU a României de la Geneva și secretar economic în cadrul Biroului de Promovare Comercial – Economică din Paris (funcție pe care o ocupă și acum). După faliment, MBTT Development a fost închisă în 2015.

Afaceri cu deșeuri

Eco Burn SRL (la care a lucrat Gabriela Goran) este o firmă de colectare a deșeurilor periculoase și a fost fondată la Ploiești, în anul 2008, de Ștefan Radu Oprea, Mihai Ștefănescu și libanezul Rami Saad (soțul Andreei Cosma, fiica baronului Mircea Cosma, fost șef al CJ Prahova).

Acum, aceasta este deținută de Ruxandra Ștefănescu și, din 2022, are sediul social în Deva. Firma continuă să câștige contracte cu statul pe bandă rulantă după ce, ani la rând, în Prahova a fost privilegiată, având contracte inclusiv cu spitalele din Ploiești.

Eco Burn era în Prahova una dintre principalele surse de poluare și de miros insuportabil, acolo izbucnind, de-a lungul timpului, și mai multe incendii. Ultima amendă a fost aplicată de Garda de Mediu acum patru ani, înainte ca Eco Burn să își mute sediul social la Deva și a avut un dosar penal în care au fost inculpați atât firma, cât și soții Ștefănescu.

Problemele penale ale noului șef de la SGG

Pe lângă averea considerabilă, firmele i-au adus lui Oprea și necazuri trecătoare.

În ianuarie 2016, Radu Ştefan Oprea a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi spălare a banilor sub forma complicităţii.

Procurorii susţineau că senatorul Radu Oprea şi partenerul său Mihail Ştefănescu, în calitate de administratori ai companiilor Urban Electric SRL şi ICIM SA, au ajutat alte firme și persoane să deruleze şi să înregistreze operaţiuni fictive sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale către stat.

Procesul s-a închis subit în 2016, iar Oprea a explicat mai târziu presei că „nu este un proces astăzi pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție, lucrurile au fost tranșate de mult, cred că la începutul anului 2016, când o instanță, camera preliminară la Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a pronuntat și a fost trimis dosarul înapoi către procuror, decizia rămânând definitivă”.

În fapt, Oprea a scăpat după ce a acoperit prejudiciul și a achitat o sancțiune administrativă, practic recunoscând fapta. La Întreprinderea Construcții Instalații Montaje SA (ICIM), Oprea a fost administrator, dar o controla prin firmele sale, Urban Electric și Urban Consult. ICIM se află în faliment acum.

Retragerea din afaceri

Începând cu 2012, când a devenit politician cu acte în regulă, Oprea s-a cam retras din majoritatea firmelor, lăsând afacerile pe mâna lui Ștefănescu. Afaceri care acum sunt închise, falimentare sau hărțuite de creditori.

De exemplu, Urban Electric a intrat în declin și apoi în faliment după scandalul de evaziune fiscală și spălare de bani. Recuperarea datoriilor a scos la mezat bunurile companiei care constau în Hotelul Angelo D'oro, restaurantul Vienna Cafe și mai multe terenuri și apartamente.

Pentru că a ieșit nepătat din scandal, Radu Oprea a reușit să răscumpere, prin firma sa Estate Aricești Imbob SRL, Hotelul Angelo D'oro și restaurantul Vienna Cafe.

Estate Aricești Imbob SRL este una dintre puținele firme fondate de Oprea și de Ștefănescu care încă mai funcționează. Oprea a părăsit firma în anul 2019, iar acum este deținută de două partenere mai vechi de afaceri ale lui Oprea și anul trecut a avut un profit de 27 de mii de lei cu un singur angajat.

În prezent, Radu Ștefan Oprea mai este asociat doar în Urban Hoteluri și Restaurante SRL (aflată în faliment și cu sediul social la aceeași adresă cu Hotelul Angelo D'oro) și în City Imobiliar SRL alături de nelipsitul Mihai Ștefănescu și de Paul Constantin Drăgoiu (director la o firmă austriacă).

Dar nici cu această firmă nu are viață ușoară, pe rol fiind un dosar de partaj judiciar. Banca Transilvania a solicitat partajarea bunurilor comune în încercarea de a recupera un credit în valoare de 1,6 milioane de euro, acordat în anul 2007 firmei City Imobiliar SRL.

În declarația de avere, Oprea susține că a împrumutat City Imobiliar cu suma de trei milioane de lei, schemă pe care a mai aplicat-o în trecut și cu alte firme.

Fotografii colaj: INQUAM Photos / Sabin Cirstoveanu, Liviu Florin Albei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Dragos20033 10.11.2025, 09:46

    Pai nimic nou Șeful spagarilor Anastasiu era vice premier Bolojan te primește de la 1500000 euro în sus. Au transformat Anaf în miliția de pe vremuri,împotriva a celor mici,săraci,ca organ de represiune. Acesta este un Guvern de mafioți.

ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!