Mihaela Rădulescu e înnebunită după sporturile extreme. A spus-o de sute de ori şi o demonstrează din ce în ce mai des în ultima vreme. Călăreşte motociclete, participă la raliuri sau sare cu coarda elastică. Vedeta de 39 de ani a Antenei 1, proaspăt trecută printr-un divorţ şi actualmente cuplată cu mai-tânărul ei coleg de breaslă, Dani Oţil (28 de ani), pare să nu se mai sature de adrenalină.
Zilele trecute, ea şi-a dus băieţelul la munte şi l-a plimbat cu ATV-ul. O fi vrut ea să îşi amuze puştiul, însă gestul Mihaelei l-a supărat îngrozitor pe fostul soţ şi tatăl micuţului Ayan, Elan Schwartzenberg. „Nu mi-a venit să cred când mi-am văzut copilul, în presă, cocoţat pe un ATV condus de Mihaela. E o dovadă totală de imaturitate din partea fostei mele soţii, care habar n-are să strunească un asemenea vehicul. Eu o cunosc bine pe Mihaela şi ştiu ce poate în materie de şofat. Am patru ATV-uri acasă şi, după ce am văzut-o cum se descurcă, pot afirma cu mâna pe inimă că aptitudinile ei sunt submediocre. Mai mult, m-am îngrozit văzându-l pe Ayan pe atelaj, fără echipament de protecţie şi fără cască. Pune în pericol viaţa copilului, iar acest lucru este inadmisibil”, ne-a declarat furios Elan (41 de ani).
«E o dovadă totală de imaturitate»
În plus, omul de afaceri, cu o avere estimată la 65-68 de milioane de euro, a adăugat: „Nu suport că-mi expune fiul în presă. I-am cerut mereu să nu o facă, însă se pare că nu ţine cont de rugămintea mea. Ştiu sigur că fotografiile în care a fost surprinsă alături de Ayan pe ATV au fost realizate cu ştiinţa ei, ba chiar cu acordul şi la iniţiativa sa”, a încheiat Elan.
Mihaela Rădulescu este atât de îndrăgostită de sporturile extreme încât şi-a plimbat pe un ATV fiul de numai 4 ani, neechipat corespunzător. Un caz destul de asemănător s-a petrecut în SUA, cu Britney Spears. Ea a ajuns în atenţia Protecţiei copiilor din Statele Unite în februarie 2006, după ce presa americană a publicat fotografii cu ea gonind într-o maşină, cu copilul în braţe. |