Raed Arafat a inaugurat astăzi Caravana vaccinării în mediul rural în comuna Bălăușeri. Acolo, un centru mobil de pregătire a populației și personajului de intervenție a fost transformat într-un centru mobil de vaccinare cu patru fluxuri.

Localnicii s-au putut imuniza începând cu ora 10 și până la ora 16. DSU a informat pe pagina de Facebook că până la ora 15:20 au fost imunizate cu prima doză un număr de 150 de persoane.

„Noi am hotărât să venim cât mai aproape de ei. Centrul este organizat împreună cu IGSU, folosim caravana de pregătire a populaţiei, care a fost oprită din cauza pandemiei. Microbuzele ISU merg după un program prestabilit la casele oamenilor care au anunţat în prealabil că vor să se vaccineze şi îi aduc la punctul de vaccinare, apoi în duc înapoi acasă”, a declarat Raed Arafat, potrivit DSU.

Șeful DSU a precizat că în zonele rurale trăiesc foarte multe persoane în vârstă, vulnerabile, care nu pot să ajungă la centrele de vaccinare din oraș.

Mâine, Caravana vaccinării în mediul rural va ajunge în comuna Beica de Jos, iar vaccinarea se va desfășura în același interval orar: 10-16. În cele două zile de caravană, primăriile şi voluntarii ISU Mureş vor asigura mijloace de transport pentru persoanele din satele aparţinătoare, precum şi din comunele vecine.

VIDEO L-a lăsat cu mâna întins pe ministrul Eduard Novak! Moment tensionat între Ana Maria Popescu și ministrul Sportului
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO L-a lăsat cu mâna întins pe ministrul Eduard Novak! Moment tensionat între Ana Maria Popescu și ministrul Sportului
De ce a plecat Oana Cuzino de la PRO TV, după 18 ani. Chiar ea a spus. Stupoare pentru fani
Playtech.ro
De ce a plecat Oana Cuzino de la PRO TV, după 18 ani. Chiar ea a spus. Stupoare pentru fani
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Observatornews.ro
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Horoscop 28 iulie 2021. Peștii trebuie să țină sub control gândurile negre, ca să nu-și coloreze zilele sumbru
HOROSCOP
Horoscop 28 iulie 2021. Peștii trebuie să țină sub control gândurile negre, ca să nu-și coloreze zilele sumbru
Alex Bodi, în Mamaia cu bolidul pe care l-ar fi vândut deși era pus sub sechestru de DIICOT. Ce număr are mașina de 500.000 €
Știrileprotv.ro
Alex Bodi, în Mamaia cu bolidul pe care l-ar fi vândut deși era pus sub sechestru de DIICOT. Ce număr are mașina de 500.000 €
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD
PUBLICITATE
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD