Adică, unui om care are o boală i se prescrie o reţetă pentru o altă boală, un om care nu trebuie operat este operat”. Şi a concluzionat că şcoala medicală românească e la pământ. Rata criminală de 40% erori de diagnostic e aberantă, inexistentă în studiile autenticilor specialişti. Dar ne-am obişnuit cu datele fanteziste slobozite de gura prezidenţială, vezi şi aprecierea, mai veche, că 20% dintre români ar fi homosexuali.

La câteva ore după reacţiile vehemente ale corpului medical, Preşedinţia a simţit nevoia să precizeze că ar fi fost vorba doar de oarece “neclarităţi”. Aiurea! Cât priveşte şcoala românească de medicină: 9.000 de medici au plecat în ultimii ani în străinătate, alte mii de oferte fiind pentru acest an – în Germania, Franţa, Marea Britanie, ţările scandinave. Fie spus, preşedintele n-a suflat un cuvânt că erorile de diagnostic sunt în bună măsură provocate de dotarea precară a laboratoarelor cu aparatură şi substanţe, de preţurile analizelor pe care o populaţie sărăcită nu şi le poate permite.

Într-o raită prin Bucureşti, spre a se asigura că miliar-dele-i vor fi şi rambursate, Dominique Strauss-Kahn, a declarat că “FMI caută în continuare soluţii pentru a păstra echilibrul macrţconomic al României”. Nu cumva soluţiile, specifice, reveneau autorităţilor româneşti? Nu cumva aserţiunea confirmă încă o dată incapacitatea Guvernului? Ca “doctor” chemat de urgenţă, a zis Strauss-Kahn, FMI dă medicamente, dar impune şi comportamente.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.